Business cu Staif
Cred ca foarte multe lucruri care tin de eticheta tin cu siguranta si de bunul simt innascut, la care se adauga educatia si capacitatea fiecaruia dintre noi de a intelege semnalele din jur si de a sti sa se poarte adecvat unei situatii. Pentru ca tot ce suntem noi – tinuta, atitudini, gesturi – reprezinta niste mesaje prin care comunicam. Daca ne gandim ca vorbele inseamna doar 7% din comunicare, ne dam seama ca ramane foarte mult pentru limbajul non-verbal, cel para-verbal, tonalitatea, viteza cu care vorbim, felul in care ne imbracam s.a.m.d. Atunci cand cunoastem pe cineva, avem tendinta sa dam toate acestea la o parte, sa le neglijam. Cand nu cunoastem o persoana, primul lucru pe care-l facem este sa o scanam din cap pana in picioare. Si primele informatii sunt cum e imbracata, cum miroase, cum se poarta etc. Abia apoi o vom asculta, ne va deveni mai apropiata sau nu, vom afla cum gandeste. Prima impresie este foarte importanta.
Tinuta de business
Cred ca orice femeie s-ar gandi la taior pentru tinuta de business, cu fusta sau cu pantalon. Acest costum poate fi foarte sobru, in ceea ce priveste culoarea, tesatura, croiala, tipul de rever. La fel si bluza, care nu va fi decoltata. Sunt convinsa ca exista foarte multe variante: poate fi un taior cat se poate de sobru, poate fi un taior cat se poate de sexy. Depinde de gustul persoanei, de simtul ei estetic, de ora. Nu trebuie neaparat sa te dezbraci ca sa fii sexy, exact asa cum nu trebuie sa-ti exprimi sobrietatea fiind neaparat in negru. In ceea ce priveste tinuta de business, ea tine de cultura firmei si de semnalul care se da de la varf. La ora actuala, se pare ca eticheta stricta a ramas doar in mediul financiar-bancar. La barbati, costumul trebuie sa fie sobru, de culoare inchisa, neaparat de calitate. Intotdeauna cei din posturile mai mici trebuie sa fie atenti cum se imbraca superiorii si sa nu depaseasca aceasta linie. Aceeasi eticheta prevede sa nu se poarte camasa cu maneca scurta, ca sub camasa sa se poarte intotdeauna maiou, pentru ca nu e voie ca parul de pe piept sa se ghiceasca macar, daramite sa iasa pe undeva. Camasa cu maneca lunga trebuie sa iasa un centimetru la manseta. Cu siguranta, toate acestea se stiu. Uneori se aplica, alteori, nu. Asta nu inseamna ca nu le vede nimeni. In alte tari, exista personalitati care dau o linie.
Tinuta de lucru
Exista mai multe zone de lucru. De pilda, se spune ca in media, unde programul nu este foarte rigid, eticheta nu este foarte stricta si-ti este permis orice. Pe de-alta parte, sunt convinsa ca un copywriter nu s-ar simti foarte bine incorsetat. Un om creativ isi exprima creativitatea inclusiv prin felul in care se imbraca. Poti jongla cu accesoriile sau cu alte elemente ale tinutei vestimentare ca sa-ti exprimi originalitatea, stilul. Trebuie sa facem distinctia intre timpul de munca si timpul liber. Aceasta deosebire o marchez si prin vestimentatie, si prin felul cum ma port. Prezenta la teatru sau la opera trebuie sa marcheze respectul pentru artistii de pe scena. Asta e valabil si pentru tine insuti. Te pretuiesti altfel atunci cand te imbraci deosebit, pentru evenimente speciale din timpul tau.
Distanta fata de interlocutor
Noi suntem mai mult decat corpul fizic. Cand ma apropii foarte mult de cineva, ii invadez spatiul intim, iar el resimte acest lucru ca pe o violenta. E important sa stim acest lucru cand avem de-a face cu oameni din alte culturi. De exemplu, americanii au, ca si noi, promixitatea mai mica. Altii, in schimb, prefera sa pastreze distanta. Proximitatea mai depinde si de varsta, si de educatie, si de comunitate.
Tutuitul
Cel care propune tutuitul este intotdeauna persoana mai in varsta sau cel superior in functie. Chiar daca esti mai sus din punct de vedere ierarhic, dar esti mai tanar, ceri permisiunea: “Mi-ar placea sa va spun pe nume”. Ca sa nu para ca impui acest lucru. Si aici se pot intalni multiple situatii…
Pupatul
Pupatul depinde mult de cultura locului. De exemplu, francezii se pupa de doua, de trei sau de patru ori, in functie de zona din care provin. Am prieteni in firme frantuzesti din Romania care s-au obisnuit asa, chiar daca la inceput li s-a parut ciudat. Nu este o regula. Mai depinde de partenerii de afaceri si de context. Mie mi se pare ca, uneori, noi, romanii, suntem tentati sa amestecam lucrurile intre ele. Oamenii nu stiu ca exista relatii complet diferite, ca jucam mai multe roluri. Poate ca astazi am stat la bere pana tarziu, poate ne-am pupat, poate ne-am facut confidente, dar maine ne intalnim intr-o relatie profesionala. Nu amestecam relatiile intre ele. In alte culturi, nu se intampla asa ceva, se fac foarte bine delimitarile.
Teme de conversatie
Despre vreme e clar ca putem vorbi, pentru ca aici nu suparam pe nimeni. Practic, e bine sa ramanem in zone neutre. Politica, familia si religia sunt lucruri nenegociabile. E delicat sa le discutam chiar si cu prieteni buni, daramite cu straini… Timpul este iarasi o mare problema. Discutam de curand cu o persoana din Bolivia. Mi-a spus: “La noi, in Bolivia, daca primesti o invitatie la ora sapte seara, nu te duci inainte de ora noua!”. Eu am trait asta pe pielea mea, in Germania si in Belgia. Cand nu ne duceam in vizita la romani, incepeam sa ne pregatim la ora la care deja trebuia sa fim acolo. In schimb, la nemti, ne duceam la ora anuntata. E important ca aceste lucruri sa se stie. Mai e ceva. In culturile din Vestul Europei, nu se vorbeste despre bani in public. Nu vom spune cat am castigat. Acolo, este o impolitete o asemenea declaratie. Este si mai grav daca intrebi despre asta. Nu ai voie sa provoci o discutie despre cat a costat casa, masina, studiile etc. Si nu se discuta problemele intime decat daca relatia permite.
Relatia femeie-barbat
Ioan Ghiury Pascu imi povestea cum, fiind in SUA, a vrut sa lase o doamna sa intre prima in lift. Doamna a facut o criza… Egalitatea dintre barbati si femei are efecte ciudate uneori. In legatura cu intratul si iesitul dintr-un restaurant, s-a produs o schimbare in reguli. Inainte, pentru ca femeia inca nu se afirmase in societate si barbatul era cel important, el intra primul pentru a o proteja de privirile celor din restaurant. Acum, in afara de faptul ca poate intra singura si chiar poate consuma bauturi alcoolice, va intra prima pentru ca in felul acesta se va afirma si-si va demonstra emanciparea. Referitor la regulile de politete, cred ca fiecare dintre noi avem interpretari in functie de situatia in care suntem.
Locurile in masina
Dupa parerea mea, locul de onoare in masina este cel din dreapta soferului. Daca eu conduc si invit in masina mea doar femei, nu conteaza prea mult asezarea. Eventual, poate fi cedat locul din fata celei mai in varsta. Daca sunt si barbati si femei, primii vor propune locurile din fata doamnelor. Tot ceea ce am spus pana acum este valabil in cazul prietenilor. Intr-un taxi, indiferent daca suntem femeie sau barbat, ne asezam in spate.
Note
Eu zic ca nu stam deloc bine la capitolul comportament. Pentru ca ma uit pe strada la masinile oprite la semafor, prilej pentru soferi sa-si scuture scrumiera pe geam, ma uit la mucurile aruncate pe geam sau la ambalajele cu aceeasi soarta. Libertatea nu inseamna mizerie si lipsa de respect pentru cel de langa mine sau muzica data la maxim. De fapt, e o vina generala, nu ne mai stim valorile. Si am avea de unde sa ne luam modele de comportament, modele de relatii si relationari…
Costumul de rezerva
Se poate intampla sa vii la birou pentru o zi fara intalniri de afaceri si sa se iveasca una pe neasteptate. Daca se intampla, e bine sa ai un costum de re-zerva. Si nu atat pentru cazurile de “casual day”, cat pentru accidente. Nu ajunge doar o camasa si o cravata de rezerva, pentru ca poate azi am venit cu pantofi maro la birou si nu se potrivesc cu costumul respectiv. Drept e ca felul in care asociezi componentele tinutei depinde foarte mult de gustul fiecaruia. Am vazut foarte multi barbati cu pantofi negri si curea maro sau pantofi negri, curea neagra, dar geanta maro. Pentru anumite business-uri, aceste lucruri conteaza. In servicii in general, in consultanta, in banci, in avocatura, oamenii interactioneaza foarte mult. In tara noastra, mai mult decat in alte parti, avem o pro-blema cu imaginea. Majoritatea expatriatilor se mira cand vad masinile de pe strada. Romanii tin mult la imaginea lor.
Masina
Adesea mi s-a intamplat sa fiu judecat dupa masina. Unii ziceau: “inseamna ca sunteti prea scump, daca aveti o asemenea masina”. Altul trage concluzia ca nu-ti merge business-ul, daca nu i se pare masina destul de scumpa. Totul vorbeste despre business-ul in care te afli. Si ceasul, si pantofii, si masina… De exemplu, daca pantofii sunt prafuiti, inseamna ca nu ai bani sa-ti permiti o masina… Ceasul ma-soara si el potentialul business-ului in care lucrezi. Emitem multe semnale prin tinuta noastra.
Cravatele
Cravata trebuie sa ajunga cu varful in dreptul curelei, nici mai scurta, nici mai lunga. Am observat ca majoritatea celor de peste 40 de ani isi potrivesc corect lun-gimea cravatei. Cei tineri nu prea respecta aceasta regula. Tot asa, camasile cu nasturi la cravata sunt considerate “casual”, nu se poarta la costum. Sosetele sunt inchise la culoare, asortate la restul elementelor vestimentare, si lungi. In tinuta business nu ar trebui sa apara culorile tari – rosul, verdele, portocaliul. Spre exemplu, un lila sau un galben pai sau bleu sunt permise. La cravata se poate eventual renunta doar la o discutie relaxata cu un client foarte vechi. Trebuie sa te cunoasca destul de bine, sa te fi vazut destul de mult in tinuta business, ca sa-ti poti permite sa apari fara cravata. Oricum, in ultima perioada, oamenii tind sa nu mai fie atat de formali, cu exceptia englezilor, care, la nivelul inalt de business, tin foarte mult la eticheta. Apropo de specific natio-nal, as face o distinctie aparte pentru ita-lieni, care, dintre barbati, se imbraca deseori bine. Ei cheltuiesc pe haine mai mult decat italiencele.
O calatorie in strainatate
Bagajul depinde de lungimea calatoriei. Dar, in general, e bine sa ai cate doua randuri de haine, pentru ca poate nu ai timp de curatatorie. La fel si cu pantofii. Daca vizita este de doar de cateva ore, poti urca in avion imbracat direct in costumul pentru intalnire. Pentru vizitele mai lungi, e bine sa ai pregatita si tinuta “casual”. In ceea ce priveste pregatirea, daca vorbim de culturi diferite, cum ar fi Asia sau Orientul Mijlociu, e bine sa stii dinainte la ce sa te astepti. Daca e vorba de Europa sau de America, nu e nevoie de multe explicatii. E bine sa te informezi despre cum va fi vremea. Programul este anuntat cu mult timp inainte, asa ca nu poti avea surprize: stii la ce nivel vor avea loc discutiile, in ce cadru, in ce momente ale zilei, asa ca nu prea poti avea surprize in zona aceasta de business.
Accesoriile
La barbati, ceas si butoni. Punct! Butonii sunt foarte eleganti si se poarta chiar foarte mult. Poti face din butoni un accesoriu zilnic sau unul de ocazie. In general, e bine sa nu incerci sa iesi in evidenta prin ceva ce nu e la locul lui. Asadar, fara ghiuluri, tatuaje sau piercing-uri. Am observat totusi, in alte tari, cum sunt Cehia sau Slovacia, piercing in business si am fost foarte surprins. Nu am multe prejudecati, dar asta nu mi se prea pare la locul ei. Dar, repet, ma refer la business-ul in care sunt eu.
#sqarebanner#
Prezentarile
Cartea de vizita trebuie sa aiba un aspect cat mai simplu, dar sa fie dintr-un material de cat mai buna calitate. E o lege nescrisa sa te uiti pe cartea de vizita cand o primesti. In alte culturi, se prinde chiar cu ambele maini. Eventual, faci si un exercitiu de memorare a numelui, ca sa-l poti folosi apoi in conversatie. E o dovada de respect. In momentul intalnirii, se strange mana ferm, nici prea tare, nici prea usor. Privirea este oricum in ochii celuilalt. Din pacate, in Romania, mai ales cand este vorba de un grup, rareori cel care se prezinta se uita la mai mult de o persoana. Ajunge ca gestul sa nu mai conteze. Ori o faci ca lumea, ori n-o mai faci! La fel e si cu paharele: cand se ciocnesc, trebuie sa te uiti la cel cu care dai noroc.
Corespondenta
Eticheta la acest capitol inseamna promptitudine. Nu avem nici o justificare sa intarziem raspunsurile. Cu toata tehnica actuala, pierdem tot mai mult la punctualitate si, culmea, ca amuzament, in ultimul timp, am intalnit tot mai multi nemti care nu mai tin la ea.
Adresarea
In SUA, unde oamenii sunt ceva mai putin formali, adresarea directa, pe numele mic, este la ordinea zilei. Daca incerci acelasi stil in Europa, s-ar putea sa ai surprize, sa generezi ostilitate in locul unei relatii cordiale. Europenii sunt ceva mai conservatori. Ramane de succes formula “Mister/Monsieur/Domnule X”. Doar la noile cunostinte se prezinta si functia sau pozitia ocupata de respectivul in organizatie.
Protocolul in lift
In lift, femeia este lasata sa intre prima. Regula nu se potriveste prea bine cu starea ascensoarelor romanesti, care nu prezinta multa siguranta. Asa ca protocolul pune femeia in situatia de a testa siguranta cabinei. In astfel de cazuri, barbatul ar trebui sa urce primul. Oricum, doamnele nu ar trebui lasate sa puna mana pe usi, manere, butoane. Daca cei care se afla in lift se cunosc, fireste ca se pot schimba cateva vorbe. Daca nu, nu se recomanda conversatia si nici privirea insistenta. Se pastreaza o oarecare distanta, pentru ca nu trebuie invadata intimitatea nimanui. Si-asa spatiul intim este foarte redus intr-o cabina de ascensor, nu are rost sa-l stresezi pe om fara acordul lui.
Salutul la birou
Oamenii trebuie tratati cu respect, indiferent de ierarhie. In general, cel care intra saluta primul. Daca imi intra o subordonata in birou si imi intinde mana, ma ridic sa-i raspund la salut. In general, femeile trebuie salutate ridicandu-te in picioare. Atunci cand pleaca de la masa, la fel. E vorba de uzantele protocolului si de bun simt. Nu cred ca relatia subordonat-sef are vreo relevanta in respectul ce trebuie aratat.
“Va rog” si “multumesc”
TARGET are “Total Quality Mana-gement”, un regulament valabil la nivel de grup, dar si intern. Asta inseamna ca avem niste standarde de comunicare. Unul dintre ele spune clar ca mereu al treilea cuvant trebuie sa fie “please”, indiferent daca e vorba de furnizori, de colegi sau de clienti. Ideea este sa nu faci diferente, tratamentul sa fie similar, respectuos. In ce priveste cuvantul “multumesc”, cred ca nu e niciodata folosit prea des.
Invitatia la masa
Iesirile din birou au un rol esential. Se stie ca business-urile mari se genereaza la masa, la golf, la tenis si mai putin la birou. Acolo se creeaza parteneriatele, oamenii se afla in posturi mai naturale, sunt mai rela-xati, relationeaza mai usor. La masa, pe langa cele spuse pana acum, se mai adauga sfaturi de bun simt: nu se vorbeste cu gura plina, nu se fumeaza daca ceilalti nu au terminat de mancat si fara acceptul comesenilor. Din punct de vedere medical, se spune ca nu e sanatos sa vorbesti cand mananci, dar fireste ca la o intalnire oficiala nu-ti poti lasa partenerii nebagati in seama pana termini tu de mancat. Tot ceea ce am discutat pana acum poate fi rezumat intr-un cuvant: respect.
Note
Oamenii romani de afaceri sunt in mare masura OK, le-as da 7 spre 8. Dar aceeasi nota o merita si unii straini. Si ei coboara putin standardele cand vin in Romania, s-a mai vorbit despre asta: tigari aruncate pe geamul masinii, trecutul pe rosu, bautul la volan etc. Sunt lucruri pe care acasa nu le-ar face. Raul se prinde mai usor decat binele.
Vlad Bog, HR Manager Coca-Cola Southeast Europe Division
Ce trebuie sa stii inainte de a pleca intr-o calatorie de afaceri in strainatate?
Diferentele culturale sunt imense chiar si intre tari de pe acelasi continent – de multe ori, mult mai mari decat credem. imi amintesc povestea unui personaj de origine engleza care, din cauza traficului din Atena, intarziase la prima intalnire cu niste armatori greci in Pireu. Vazandu-l extrem de stresat, soferul (care era in schimb extrem de calm) il intreaba: “Aveti o intalnire? La ce ora trebuie sa ajungeti?” “Trebuia sa fiu acolo acum 15 minute”, raspunde disperat clientul. Atunci, soferul ii spune: “Si atunci, care este problema? Daca v-au spus la ora doua, inseamna ca va asteapta undeva in cursul dupa-amiezii. Si oricum, daca ajungeati la ora exacta, ar fi crezut ca ati da orice ca sa-i aveti parteneri. Stati linistit!” intr-adevar, la unele popoare, chiar din zona Balcanilor, timpul e o notiune orientativa. Imaginati-va socul cultural la care saracul personaj (real) a fost supus.
Cat de importante sunt deosebirile de cultura si comportament? Cat de repede se intra in miezul afacerii?
Din nou, acestea variaza de la tara la tara. Nu am avut expuneri relevante la cultura asiatica sau africana, dar ceea ce am observat este o inclinare naturala catre proces si obiective a anglo-saxonilor si catre relatii, a balcanicilor si a mediteraneenilor. Astfel, in timp ce un mediteranean poate percepe o trecere directa la subiect ca nepoliticoasa sau chiar brutala, un anglo-saxon poate percepe conversatia despre familie si ultimul weekend ca pe o lipsa de eficienta si o pierdere inutila de timp. De asemenea, o colaborare buna cu un coleg anglo-saxon, german sau nordic va avea ca baza un proces agreat si un sistem de relatii clar definit, pe cand o colaborare cu un coleg din Balcani sau zona mediteraneana va depinde in foarte mare masura de relatia si conversatia facuta.
Ce cadouri se fac partenerilor straini de afaceri, cum si cand se dau ele?
Nu am facut niciodata cadouri cuiva din afara companiei, dar am oferit mici atentii unor colegi cu care am avut o relatie mai stransa. As spune ca oricine se bucura de ceva autentic romanesc sau de o sticla de vin romanesc bun, indiferent de cultura, dar exista o tendinta spre a initia astfel de gesturi din partea celor care se bazeaza mai mult pe relatii decat pe procese.
Cata atentie se acorda in compania dv. “etichetei”?
Eticheta in afaceri este un domeniu destul de vast si acopera multe aspecte. Modul de comportament al tuturor angajatilor companiei Coca-Cola este foarte clar definit de “Codul de Conduita in Afaceri”. Acest cod este prezentat in mod formal tuturor angajatilor la intervale regulate si fiecare dintre noi are o copie, in afara de accesul pe intranet. Nerespectarea prevederilor acestui cod reprezinta una dintre cele mai grave abateri posibile si are consecinte imediate. Daca ne referim la imbracaminte, avem de asemenea norme definite si clar comunicate. Nu suntem nici pe departe la fel de stricti in ceea ce priveste normele vestimentare precum o companie aviatica, de exemplu, dar am adoptat stilul “smart casual” pentru zilele normale si “business” pentru zilele in care avem intalniri importante sau in care avem contact cu furnizori sau clienti, iar aceste stiluri sunt clar definite.
Eticheta inseamna respect pentru tine si pentru cei din jur.
Diana Raceala, Inspector Resurse Umane, Allianz – Tiriac Asigurari S.A.
In lumea bancara, ca si in cea a asi-gurarilor, atmosfera este una conservatoare. Oare de ce? Poate pentru ca o ti-nuta sobra, in culori neutre, da imaginea unei organizatii seri-oase, unde banii se afla in siguranta. Tinuta ar trebui sa fie alcatuita din costume (“deux pieces”-uri) cu o croiala eleganta, sobra. Spun “ar trebui” pentru ca aceasta de-curge din cultura organizationala a companiei sau din valorile pro-movate in companie. Imaginea tinde sa se potriveasca cu profesia. Allianz este unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume. Acest lucru ne obliga, in sensul ca si tinuta angajatilor trebuie sa reflecte seriozitatea, siguranta si valorile organizatiei noastre. Tratarea oamenilor cu respect reprezinta o buna carte de vizita pentru fiecare dintre noi. De la portar pana la director general, fiecare are rolul sau pentru bunul mers al afacerii si, mai ales, pentru imaginea acesteia in fata celorlalti. Totusi, exista si exceptii, care tin foarte mult de natura muncii depuse in organizatie de fiecare individ, precum si de frecventa contactelor avute cu exteriorul departamentului din care acesta face parte. Spre exemplu, la divizia IT nu exista un “dresscode”. Nu o sa intalnesti persoane imbracate la costum decat daca, fireste, urmeaza o intalnire de afaceri.
Si un par bine ingrijit iti poate aduce un plus de imagine. Astfel, in domeniul bancar si al asigurarilor, este de evitat excesul de gel, indiferent daca e vorba de femei sau de barbati. In Allianz -Tiriac Asigurari SA nu exista restrictii in ceea ce priveste culoarea parului, purtatul mustatii, a barbii. Totul tine de maniera in care le porti si, bineinteles, de un anumit bun simt. Nu exista exagerari. Spre exemplu, daca ai barba, aceasta nu trebuie sa fie foarte mare. Trebuie sa fie ingrijita si sa dea un aspect placut fetei si persoanei care o poarta.
Exista companii in care s-a creat ceea ce se numeste “lejeritatea zilei de vineri”. Nu este cazul in compania noastra. Pentru doamne, tinuta este aleasa in functie de domeniul in care isi desfasoara acti-vitatea. Astfel, in domeniul financiar si cel al asigurarilor, femeile ar trebui sa poarte tinute formate din fusta-sacou sau pantalon-sacou. Este de preferat sa se evite culorile tari, cele indicate fiind tonurile neutre. Nu se recomanda excesul de bijuterii, culorile stridente pentru lacul de unghii, bratarile de glezna, unghiile foarte lungi. Eticheta impune doamnelor sa poarte ciorapi subtiri, fini, chiar si vara. Acest lucru este recomandat, dar nu se poate tine intotdeauna cont de el.
Accesoriile completeaza imaginea fiecareia dintre noi. Parfumul este amprenta personalitatii noastre. Un parfum bun, de calitate, este un parfum discret care nu deranjeaza. Pentru barbati este foarte important sa-si asorteze sosetele, iar pantofii sa fie curati. Parfumul discret, ceasul, cureaua si geanta (servieta), toate exprima cate ceva despre personalitatea celui care le poarta.
Modul cum te prezinti sau esti prezentat intr-un grup de persoane are un rol foarte important, in general, cu atat mai mult in mediul de afaceri. Astfel, pentru o buna prezentare, trebuie respectate cateva reguli: barbatul trebuie prezentat femeilor, persoana mai tanara se prezinta celui mai in varsta, o persoana neoficiala se pre-zinta uneia oficiale, persoana cu functie mai mica prezentata celui cu functie mai inalta. Conform etichetei, este bine sa astepti sa fii prezentat persoanei importante.