Care sunt cele mai etice companii din lume, potrivit institutului Etisphere
Cea mai mare parte a companiilor de pe lista intocmită de institutul Etisphere sunt companii americane cu afaceri la nivel global, ca Microsoft, Intell, Xerox, Visa, sau Manpower. Expertul global în forța de muncă Manpower este pentru a șasea oară consecutiv în clasamentul celor mai etice companii din lume, potrivit unui comunicat transmis de companie.
„ManpowerGroup se evidențiază prin transparența politicilor și practicilor sale, codul său de conduită robust, și mesajul clar și puternic al leadershipului companiei privind interzicerea represaliilor și intimidării la locul de muncă”, a declarat CEO-ul institutului Etisphere, Timothy Erblich, se anunță în comunicat.
Recent, ManpowerGroup a fost inclusă și pe lista World's Most Admired Companies de către revista Fortune, plasându-se printre cele mai admirate companii din lume pentru a 13-a oară.
Clasamentul celor mai etice companii din lume se bazează pe cadrul și metodologia Ethics Quotient (coeficientul de etică) dezvoltată de institutul Etisphere pe parcursul mai multor ani de cercetare cu scopul de a standardiza și omogeniza evaluarea practicilor unei companii într-un mod obiectiv și coerent. Scorurile includ 5 categorii: programe de etică și aliniere la principiile legislative și normative (compliance) leadership și inovație, guvernanță corporativă, responsabilitate socială și cetățenie corporativă (25%) și o cultură a eticii. Lista completă a companiilor distinse cu titlul Cea Mai Etică Companie din lume in 2016 se regăsește aici.