Carte frumoasă, cinste cui te-a scris: A început Gaudeamus
Nu cumva iubirea pe care o avem față de cărți, experiențele pe care le-am avut prin intermediul lor și speranțele pe care ele ni le-au sădit în suflete ar trebui înscrise undeva? Cu siguranță. Deocamdată, dacă nu mereu, cel puțin din când în când o…celebrăm pe EA, cartea.
Cea de-a 25-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de Învăţătură s-a deschis deja pe 14 noiembrie. Astfel, peste 300 de expozanţi propun, timp de cinci zile, circa 900 de evenimente editoriale şi profesionale. Preşedinte de onoare al acestei ediţii este şeful Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop.
La Gaudeamus, care se va desfăşura până duminică, vor fi prezente edituri româneşti cu tradiţie. De asemenea, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii. În plus, producători şi distribuitori de jocuri educaţionale, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie.
Târgul se desfăşoară anual, în Pavilionul Central Romexpo, reunind, într-un spaţiu expoziţional de 14.000 mp, oferta a peste 300 de edituri româneşti şi străine, tipografii, instituţii de învăţământ, centre şi institute culturale, instituţii mass-media, agenţii de difuzare de carte, firme multimedia, agenţii literare, organizaţii non-guvernamentale cu profil cultural şi educaţional, asociaţii profesionale, librării, biblioteci. “Este cel mai mare târg de carte organizat de o instituție de media publică în lume și, după cifrele pe care le știm, cam este cel mai mare târg de carte din sud-estul Europei. Gaudeamus, ediția națională, este momentul de maximă amploare al unei acțiuni care se desfășoară pe parcursul anului. În acest an, noi am avut ediții locale la Craiova, la Oradea, la Timișoara, la Cluj, la Brașov am revenit”, spune Georgică Severin, președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune.
Proiect de anvergură
Tema centrală a ediţiei 2018, organizată sub înaltul patronaj al Guvernului, este ”România Centenar” şi este ilustrată prin intermediul unui stand reprezentativ, care va găzduiește o colecţie de circa 600 de volume dedicate acestui moment istoric şi circa 50 de evenimente (lansări şi prezentări de carte, dezbateri, proiecţii de film, lecturi publice). Şi anul acesta Gaudeamus include o serie de evenimente precum: Concursul Naţional de Lectură “Mircea Nedelciu”; proiectul “Cărţile se întorc acasă”; invitaţi de nota 10: Olimpicii României; Carte şi multimedia; ”Bursa Educaţia”, ajunsă la ediţia 21; Salonul Naţional de Inventică; expoziţiile “Gaudeamus 25” şi “Ia românească”; “Pagini din istoria radioului – Radio România 90”, “ExpoCaligrafia 2018”.
Programul de vizitare a târgului este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00. Ca şi la ediţiile precedente însă, numeroase categorii de public vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate.
Nu în ultimul rând, Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a Programului Lectura, proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, cu scopul de a susţine cultura naţională prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei.