Câștigă o invitație dublă la filmul „The water diviner”
Pasul 1
Fa-ti cont de utilizator pe portalul Cariere si verifica-ti adresa de e-mail pentru a confirma inregistrarea*. Daca ai deja un cont, treci direct la:
Pasul 2
Trimte un e-mail la concurs [at] cariereonline.ro pana la data de 18 ianuarie 2015 (inclusiv), cu Subiectul: Concurs Hollywood Multiplex, in care ne comunici numele tau de utilizator.
Concursul se desfasoara in perioada 12-18 ianuarie 2015. Caștigatorul va fi desemnat prin tragere la sorti in data de luni, 19 ianuarie 2015 si va fi anuntat pe www.cariereonline.ro.
Doar cititorii care au confirmat inregistrarea si ne-au comunicat numele de utilizator vor participa la tragerea la sorti.
* Verificati foldere de spam/junk in cazul in care nu primiti e-mail-ul de confirmare. De asemenea, pentru orice probleme legate de procesul de inregistrare, ne puteti scrie la cariere [at] cariereonline.ro
Nota:
Invitatia poate fi folosita in perioada 19- 22 ianuarie 2015, la Hollywood Multiplex Bucuresti.
Sinopsis:
1919. La un an de la sfârşitul Primului Război Mondial, lumea este încă devastată de oribilele sale consecinţe. În districtul Mallee, din regiunea rurală a Australiei, fermierul Joshua Connor (Russell Crowe) e nevoit să trăiască cu evidenţa apăsătoare a faptului că, la patru ani de la bătălia de la Gallipoli, tot ceea ce i-a mai rămas din cei trei fii ai săi, plecaţi pe front şi daţi dispăruţi, este un pacheţel din hârtie maro, conţinând un jurnal ferfeniţit, câteva scrisori şi nişte poze.
O întâmplare tragică şi neaşteptată îl face pe Connor să-şi ia inima în dinţi şi să pornească la drum în căutarea fiilor săi. El va străbate peste 14.000 km, traversând două continente, pentru a le aduce acasă trupurile neînsufleţite, convins fiind că numai astfel le va cinsti memoria şi-şi va găsi liniştea sufletească.
Ajuns la Constantinopole, capitala unui Imperiu Otoman pe cale de destrămare, Connor este aruncat într-o lume total diferită de cea din care vine – sau, cel puţin, aşa crede. Întâlnirea cu Ayshe (Olga Kurylenko), proprietara hotelului la care trage, o femeie frumoasă şi complexă, îl va tulbura şi mai mult. Aceasta se luptă din răsputeri pentru a-şi păstra hotelul şi a-şi reface viaţa după nimicitorul război, împreună cu fiul său, Orhan.
Pentru Connor, înzestrat cu harul de a găsi izvoare subterane chiar şi-n deşertul australian, sarcina de a-şi găsi fiii se dovedeşte chiar mai complicată, dacă nu imposibilă, în condiţiile în care fostul câmp de luptă de la Gallipoli este înţesat cu oase umane albite de soare. În căutarile sale, el va fi ajutat de locotenent-colonelul Hughes (Jai Courtney), care va face apel, la rândul său, la maiorul Hasan (Yilmaz Erdogan), erou de război din armata turcă. Deşi foşti inamici în război, pe cei doi îi uneşte un respect reciproc.
Birocraţia – materializată în persoana căpitanului britanic Brindley (Dan Wyllie) – îi blochează lui Connor drumul spre Gallipoli, însă hotărârea sa este de neclintit. Nu va pleca de acolo fără să-şi găsească fiii, pe care îi caută folosindu-se de instinctul neobişnuit care-i indică existenţa apei sub pământ. Se pare, însă, că unul dintre fii nu se află printre osemintele înşirate pe dealurile aride de la Gallipoli. Speranţa încolţeşte: e posibil ca fiul său cel mai mare să fie încă în viaţă ? Pentru a afla adevărul, el trebuie să înveţe să se încreadă în Hasan şi în adjunctul lui, sergentul Jemal (Cem Yilmaz), precum şi în Ayshe, al cărei destin se împleteşte din ce în ce mai straniu cu al său. Cum tensiunile politice nasc noi valuri de violenţe, Connor este somat de militarii britanici să părăsească Turcia, însă el refuză. Într-o cursă contracronometru, cu pericole pândindu-l la tot pasul, Connor se luptă să descopere adevărul despre soarta fiilor săi.