Câștigătorul How to Web Startup Spotlight este…
Evenimentul din acest an a adus împreună 30 de startup-uri în domeniul tehnologiei din 9 țări din Europa Centrală și de Est. Prima zi a programului s-a desfășurat într-un cadru privat, la TechHub Bucharest, iar juriul a ales cele 8 echipe care și-au prezentat ulterior produsele pe scena principală a conferinței. Evenimentul a continuat cu 2 workshop-uri dedicate: unul despre tehnici de ecommerce pentru îmbunătățirea vânzărilor de software la nivel global, susținut de Adriana Iordan, Chief Product Evangelist, Avangate, și cel de al doilea despre SaaS în practică, susținut de Sorin Pește, Technical Evangelist, Microsoft.
Pe parcursul următoarelor zile ale programului, finaliștii Startup Spotlight și-au prezentat produsele pe una dintre cele două scene ale How to Web Conference 2015, au primit feedback și au avut acces la oportunități unice de investiții și distribuție, participând la un număr total de 384 de sesiuni de mentorat unu la unu.
În plus, acestea au concurat pentru premiile în valoare totală de 20.000 USD oferite de IXIA, partener principal al programului. Juriul a avut misiunea deloc ușoară de a alege câștigătorii competiției. În urma deliberării, Branch Track, startup din Letonia care creează simulări interactive pentru pregătirea angajaților în vânzări și alte domenii conexe, a fost desemnat marele câștigător al How to Web Startup Spotlight 2015.
Pe locul al doilea s-a clasat Jaboo, set de brățări inteligente care accelerează și îmbunătățesc tehnica sportivilor prin măsurarea vitezei, a forței și a caracteristicilor antrenamentelor. Symme 3D, o platformă delta multifuncțională pentru imprimare 3D și inscripționare cu laser, a primit IXIA Innovation Award, în timp ce SafeDrive, aplicație mobilă care îmbunătățește siguranța traficului răsplătind șoferii care nu utilizează telefonul la volan, a primit premiul pentru cea mai bună prezentare din cadrul programului. Câștigătorii au primit premii cash în valoare totală de 20.000 USD oferite de IXIA, partener principal al programului.
Startup Spotlight s-a desfășurat în cadrul How to Web Conference 2015, cel mai important eveniment dedicat inovației în tehnologie și antreprenoriatului din Europa de Sud-Est, organizat în colaborare cu Telekom Romania, Bitdefender, IXIA și CyberGhost. A șasea ediție internațională a conferinței a avut loc pe 26 & 27 noiembrie și a adus împreună fondatori de startup-uri, product manageri, programatori, marketeri și lideri de comunități din Europa Centrală și de Est.
Pe toată durata evenimentului, aceștia au avut acces la oportunități de networking excelente cu actori relevanți din industria tech la nivel global. Participanții au avut ocazia de a dezvolta conexiuni valoroase, de a face schimb de bune practici și experiențe, dar și de a identifica posibile modalități de colaborare. Toate acestea, utilizând o gamă de activități și instrumente dezvoltate pentru a facilita interacțiunile sociale: sesiunile de “Ask the expert”, mesele rotunde, petrecerile și evenimentele de networking dedicate și, nu în ultimul rând, How to Web Meet, aplicația mobilă a conferinței.