Cât câştigă un spion
Potrivit publicaţiei americane, salariile de spion încep de la 30.490 de lire sterline pe an. De aceea, după câţiva ani de muncă, mulţi agenţi părăsesc munca în serviciul Majestăţii pentru sectorul privat. În jur de 12.000 de oameni lucrează în agenţiile de spionaj MI5, MI6 şi GCHQ, iar headhunterii susţin că mulţi spioni nu lucrează mai mult de 10 ani.
Foştii spioni care intră în sectorul privat pot câştiga bani frumoşi investingând pentru corporaţii foşti angajaţi, colaboratori sau chiar actuali angajaţi. Aceştia pot câştiga până la 1.200 de dolari pe oră. Potrivit firmei de cercetare Gartner, la nivel global, spionii, experţii în securitate au avut venituri de 19,4 miliarde de dolari.
Sume apreciabile
La modul general vorbind, sumele cu care au fost recompensaţi, de-a lungul timpului, „spionii din interes” au fost scoase la iveală în cursul anchetelor judiciare la care au fost supuşi. Desigur, valoarea acestor remuneraţii ține de perioadele în care au fost pretinse sau oferite, cursul dolarului (şi al altor valute) fiind mult mai ridicat.
Unele dintre aceste recompense par în zilele noastre derizorii. Spre exemplu, pentru „informaţiile atomice” pe care le-a furnizat, Allan Nun (n. 1912), a primit, la începutul „colaborării” sale, 200 dolari şi…două sticle de whisky. În cee ace privește spionii răsplătiţi cu sume apreciabile, de-a lungul timpului, tot spre exemplu Edward Lee Howard (n.1952)spion american pentru URSS, avea în contul său din Elveţia, în momentul în care a fost arestat, 150.000 de dolari. A fost angajat la CIA în 1981, desi se recunoscuse drept „băutor” şi „consumator ocazional” de droguri.