Cât ține vacanța elevilor?
Anul şcolar 2014-2015 va avea 36 de săptămâni de cursuri, însumând 177 de zile lucrătoare. Excepţie face clasa a XII-a din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat.
De asemenea, cursurile clasei a XII-a se încheie în 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfăşurării evaluării naţionale. Cursurile clasei a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015.
Anul şcolar 2014-2015 este structurat, ca şi cel în curs, pe două semestre. Semestrul I a avut cursuri programate între 15 septembrie – 19 decembrie şi din 5 ianuarie până pe 30 ianuarie. În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.
Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.
Conform aceluiaşi proiect de calendar, săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, până la 22 mai 2015.
Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a competenţelor profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine ale ministrului Educaţiei.