Câţi şomeri avea România în aprilie

Numărul şomerilor din România a scăzut uşor în luna aprilie, comparativ cu luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.
Mai exact, numărul șomerilor în vârstă de 15-74 ani, estimat pentru luna aprilie din 2017, a fost de 471.000 de persoane, în scădere față de martie, când s-au consemnat 478.000 de persoane, dar și față de aceeași lună a anului anterior (549.000 de persoane).
Totuşi, rata șomajului s-a menținut în aprilie la același nivel comparativ cu cel înregistrat în luna precedentă, la 5,3%.
Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați a depășit-o cu 1,3 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,9% în cazul persoanelor de sex masculin și 4,6% în cazul celor de sex feminin).