Ce salarii oferă companiile aeriene chineze piloților străini
Potrivit estimărilor producătorului european de avioane Airbus, traficul aerian în China ar urma să crească de patru ori în următoarele două decenii, devenind cea mai mare piață din lume. În aceste condiții companiile chineze oferă salarii cu aproape 50% mai mari decât primesc comandați experimentați de la Delta Air Lines și oferă mână liberă companiilor de recrutare să le găsească piloți în străinătate.
În condițiile în care unele oferte ajung și la un salariu net de 26.000 de dolari pe lună, piloții din statele emergente pot primi salarii de patru ori mai mari în China, susține Dave Ross, președintele firmei Wasinc International care recrutează piloți pentru mai mult de 12 companii aeriene chineze, inclusiv Chengdu Airlines, Qingdao Airlines și Ruili Airlines.
Comparativ, salariul mediu anual pentru un pilot cu experiență la o mare companie aeriană cum este Delta este de 209.000 de dolari, potrivit KitDarby.com Aviation Consulting. De asemenea, unele companii aeriene regionale din SUA plătesc chiar și 25.000 de dolari pe an, potrivit Air Line Pilots Association, care reprezintă mai mult de 52.000 de piloți din SUA și Canada.
Oferirea unui pachet salarial atractiv este singura opțiune pentru noile companii care nu sunt recunoscute peste hotare, susține Liz Loveridge responsabilă de recrutarea de piloți pentru China la compania Rishworth Aviation din Auckland (Noua Zeelandă).
Potrivit acesteia, companiile chineze pot plăti de cinci ori mai mult decât rivalii lor asiatici pentru noii piloți. "Nu pot atrage oamenii prin alte mijloace și consideră că singura soluție sunt banii", susține Liz Loveridge, care adaugă că pachetul salarial este contrabalansat însă de problemele birocratice, în condițiile în care poate dura chiar și doi ani până când un pilot străin poate începe să lucreze în China.
Potrivit unui raport al Guvernului de la Beijing, în prezent există aproximativ 30.000 de piloți care zboară pentru Air China, China Eastern Airlines și alte zeci de companii chineze și un număr de 2.200 de piloți străini au licența de transport necesară pentru a lucra în China. Cea mai mare parte a piloților străini provin din Coreea de Sud, SUA și Mexic dar există și un pilot din Zimbabwe.
Piloții străini nu doar că acoperă deficitul de personal, dar aduc cu ei și decenii de experiență la manșă. Potrivit Asociației Internaționale a Transportatorilor Aerieni rata accidentelor în regiunea Asia-Pacific a crescut după 2011 ajungând la 3,2 accidente la un milion de zboruri anul trecut, comparativ cu o medie mondială de 1,8 accidente la un milion de zboruri.