Ce se va întâmpla la UX Bucharest 2017
Participanţii – specialişti în UX Design, Customer Experience, Product Management şi nu numai – sunt aşteptaţi pentru ceva mai mult decât o conferinţă, pentru o experienţă in care vor avea parte de trei zile de workshop-uri super interesante şi o zi întreagă de prezentări susţinute de specialişti de top din industrie.
Cele 3 zile de workshop-uri desfăşurate în perioada 3-5 octombrie vor începe de la ora 9:00 dimineaţa şi vor dura până la ora 17:00, timp în care participanţii vor porni în adevărate călătorii de descoperire şi aprofundare a zonelor de Customer Experience (CX) şi User Experience (UX). Aceștia sunt aşteptaţi de la ora 8:00 dimineaţa pentru înregistrare, cafea caldă şi networking.
În ziua de 3 octombrie vor fi două serii de workshop-uri dedicate Customer Experience (CX) susţinute de Adrian Swinscoe şi Fred Montijn, ambii consultanți și facilitatori cu experiență.
Informații extrem de utile vor fi dezvăluite participanților în zilele de 4 şi 5 octombrie, zile în care vor fi câte trei track-uri de workshop-uri dedicate User Experience (UX) susţinute de facilitatorii Gregg Bernstein, Giulia Calabretta, Cennydd Bowles, Juho Paasonen, Andre Jay Meissner, Jared Spool şi Dana Chisnell, toți fiind nume sonore în industria de UX Design.
Cât despre ziua de 6 octombrie, aceasta va fi dedicată în întregime mult-așteptatei conferinţe a cărei scenă va fi ocupată de speakeri internaţionali cu notorietate in UX si CX. Printre aceștia se numără Phil Clevenger (Design Director Adobe), Andy Budd (CEO Clearleft), Jonah Becker (VP of Design Fitbit) cât şi o mare parte dintre facilitatorii workshop-urilor.
Programul începe la ora 9:00 dimineaţa şi se termină la ora 18:30, participanţii având ocazia să afle informatii prețioase despre cele mai noi trend-uri din UX, dar și să interacţioneze cu aceşti giganţi ai industriei. La fel ca în zilele de workshop-uri, publicul este așteptat de la ora 8:00 dimineaţa pentru înregistrare, networking și, desigur, cafea și croissante calde.
UX Bucharest 2017 – “Experiences never end!”
- Acest articol este un parteneriat media