Ce vârstă au cei mai mulți acționari ai firmelor din România
Acționarii cu vârste cuprinse între 40 și 49 de ani reprezentau 29,78% în ianuarie, arată datele Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), cei de 50-59 de ani dețineau o pondere de 17,83% iar peste 174.000 de acționari (14,72%) aveau vârsta de peste 60 de ani, scrie Agerpres.
Ponderea celor până în 29 de ani depășește 10%. O pondere importantă, de 27,47%, o reprezintă cei cu vârsta cuprinsă între 30-39 de ani.
Numărul persoanelor juridice active în România era în ianuarie de 776.879, iar numărul de acționari/asociați persoane fizice de peste 1,18 milioane. Ponderea cea mai mare în acționariat o dețin bărbații cu — 63,48% din totalul firmlor active. Din numărul total de firme înregistrate în Registrul Comerțului, au fost excluse firmele cu suspendare temporară a activității, sucursalele fără personalitate juridică, firmele radiate, firmele aflate în dizolvare, lichidare, reorganizare judiciară, faliment, insolvență etc.