CES 2016, locul în care inovaţia întâlneşte tehnologia
Printre inovaţiile primite cu aplauze s-au numărat becul cu boxă, inelul care monitorizează sănătatea şi ochelarii de realitate augmentată. Bec cu boxă? Da, el a câştigat şi premiul pentru inovare. Sengled este un bec normal căruia i s-au adăugat tehnologii bluetooth şi boxe JBL.
Şi televizoarele au fost premiate anul acesta. Ţinta a fost tehnologia OLED – leduri organice capabile să redea cel mai fidel culorile. LG a câştigat un premiu pentru un astfel de model, de 77 de inch, 4K.
Nu au fost trecute cu vederea nici cele mai SMART televizoare concepute vreodată: cele care reprezintă un adevărat centru de comandă şi controlează toată aparatura din casă. Sony, de exemplu, a prezentat, în premieră la CES – ediţia 2016, noua gamă de produse pentru acest an, dintre care cele mai importante au fost următoarele:
4K BRAVIA
Sony continuă să ofere imagini mult mai realiste şi captivante, prin includerea suportului HDR (High Dynamic Range) în tehnologia 4K. HDR oferă cea mai bună calitate a imaginii disponibile în prezent, stabilind un nou standard de strălucire şi apropiindu-se de imaginile reale, prin contrastul puternic şi reproducerea spectaculoasă a culorilor. Începând cu acest an, modelele Sony BRAVIA vor purta noul logo „4K HDR”, ca o garanţie adusă utilizatorilor pentru televizoarele de ultimă generaţie în materie de imagine.
Slim Backlight Drive, în combinaţie cu tehnologia X-tended Dynamic Range™ PRO, care îmbunătăţeşte contrastul, şi cu display-ul TRILUMINOS™, permit o luminozitate superioară, afişarea unui negru mai intens şi a unei palete de culori mai strălucitoare. Împreună, aceste tehnologii dezvăluie adevăratul potenţial al conţinutului 4K HDR, oferind în acelaşi timp un televizor cu un design şi mai subţire.
Mai mult, Sony a prezentat, în premieră, în cadrul conferinţei de presă, aplicaţia ULTRA, dezvoltată de Sony Pictures Home Entertainment, care va fi lansată anul acesta în SUA. Cu ajutorul ei, utilizatorii vor putea rula pe televizoarele BRAVIA filme şi emisiuni în format 4K HDR, din biblioteca digitală 4K a Sony Pictures.
Audio
Sony a adăugat trei noi produse seriei h.ear™, care oferă claritate incredibilă High-Resolution Audio („Hi-Res”), urmând, în acelaşi timp, tendinţele din lumea fashion. „h.ear go” este o boxă portabilă Hi-Res wireless, în timp ce „h.ear on Wireless NC” şi „h.ear in Wireless” sunt căşti bluetooth care completează seria lansată anterior.
În plus faţă de produsele Hi-Res, Sony anunţă şi completarea unei game foarte îndrăgite, EXTRA BASS (XB), cu produse care oferă un sunet puternic şi de înaltă rezoluţie, precum: căştile MDR-XB650BT, boxele wireless SRS-XB3 şi SRS-XB2 şi sistemul audio de mare putere GTK -XB7.
O parte dintre produsele audio lansate acum vor beneficia şi de noua funcţie Wireless Surround, care permite realizarea cu uşurinţă a unui home-theater Sony, prin conectarea wireless între sound-bars şi boxe portabile.
Digital Imaging
Modelul FDR-AX53 4K Handycam® este dotat cu un nou obiectiv ZEISS® cu zoom optic 20x şi un nou senzor care, datorită dimenisiunii pixelului mai mare cu 1,6x, beneficiază de un nivel de sensibilitate mult mai mare decât predecesorul său. FDR-AX53 include, de asemenea, tehnologia Balanced Optical SteadyShot™, care reduce efectul de blurare în orice mod de înregistrare, fie că vorbim de cadre largi sau prim-planuri şi permite înregistrări fidele în format 4K chiar şi atunci când se filmează de la distanţă. Camera vine cu un algoritm nou adaptat AF, Fast Intelligent AF, şi o nouă structură a microfonului care permite captarea sunetelor din cinci direcţii, oferind senzaţia unei ambianţe realiste.
Noua cameră video Handycam HDR-CX675 HD are sistem de stabilizare a imaginii pe 5 axe, posibil datorită tehnologiei Balanced Optical SteadyShot™ de la Sony, îmbunătăţită cu noul mod Intelligent Active, care compensează pentru mişcările camerei chiar şi în alergare. Noile carateristici ale acestui model cuprind efecte de time-lapse 4K şi capacitatea de a filma sub apă la adâncimi de până la 60 de metri, cu condiţia să fie folosit cu carcasa subacvatică din dotare.
Life Space UX
Life Space UX, conceptul de design interior gândit de Sony, propune schimbarea fundamentală a modului în care interacţionăm cu mediul înconjurător şi experimentăm divertismentul.
La standul Sony de la CES au putut fi fizionate şi alte categorii de produse, precum: senzorii inteligenţi Smart B-Trainer™ şi Smart Tennis (sport), sistemul de analiză a pielii BeautyExplorer™, precum şi produse dezvoltate în cadrul noului incubator de business al Sony, „Seed Acceleration Program”.
Seriile Acer H7 – primele monitoare din lume cu USB Type-C
Acer H7 sunt primele monitoare cu port USB Type-C, astfel încât utilizatorii să transfere date şi să afişeze conţinut de pe smartphone sau notebook în timp ce le încarcă, folosind un singur cablu. Monitoarele au design ZeroFrame, suport din metal mat şi sunt disponibile în variantele de 25 şi 27 de inchi. Rezoluţia este WQHD (2560 x 1440), iar sistemul de sunet este Acer TrueHarmony şi DTS™ Sound. Pe lângă portul USB C-Type, au port HDMI 2.0. Seriile H7 oferă acoperire de 100% a spectrului de culoare sRGB, furnizând o reproducere fidelă a culorilor, pentru a răspunde celor mai exigente cerinţe ale profesioniştilor din domeniul artelor vizuale.
Cel mai subţire laptop din lume – YOGA 900S
În cadrul târgului internaţional CES®, Lenovo a prezentat noul portofoliu de dispozitive de generaţie viitoare: opt laptopuri, desktopuri şi monitoare noi din familiile de branduri YOGA, ideapad şi ideacentre, care revoluţionează aproape orice experienţă de utilizare a PC-ului de la activitate profesională, jocuri şi multimedia. Cu noul laptop convertibil ultra-portabil YOGA 900S aflat în prima linie, noua colecţie le aduce consumatorilor o ofertă variată în funcţie de performanţă, estetică şi mobilitate.
„Am creat YOGA 900 S astfel încât să fie mai subţire şi vizibil mai uşor comparativ cu modelele anterioare de 12,8 mm şi 999 g, utilizând o nouă carcasă din fibră de carbon. Având sistem de operare Windows 10, acesta oferă până la 10,5 ore de redare video, astfel încât cei care călătoresc îl pot strecura în bagajele de mână şi zbura de la Las Vegas până la Londra cu o singură încărcare. Datorită balamalei speciale, laptopul se poate roti la 360 de grade, oferind patru moduri de utilizare, permiţându-vă să lucraţi mai uşor pe durata unui zbor de cursă lungă în modul laptop, beneficiind de un procesor de până la Intel® Core™ m7, sau să scanaţi reţelele de socializare în modul tabletă.
Laptopul include şi suport pentru un stylus activ opţional, pentru ca artiştii şi cei care iau notiţe în browser-ul Microsoft Edge să îşi perfecţioneze schiţele şi listele pe ecranul tactil”, au dezvăluit reprezentanţii Lenovo.
Huawei „a dat lecţii” de tehnologie
Noul lor smartphone, Huawei Mate 8 este unul din cele mai performante smartphone-uri din industrie. Telefonul se mândreşte cu unul din cele mai puternice procesoare existente pe piaţă, Kirin 950, cu o baterie de mare capacitate, de 4000 mAh, şi cu un design stylish – incluzând o opţiune de culoare unică, Mocha brown.
Ce ar fi însă toată această tehnologie fără aplicaţii şi gadgeturi?
Într-un astfel de loc te aştepţi ca totul să fie mega-deştept, aşa că de ce să nu fie deştept şi deşteptătorul? La CES au fost prezentate două astfel de gadgeturi: ceasul pe care îl putem controla cu ajutorul vocii dar şi Sensorwake, care te trezeşte nu cu o sonerie, ci cu mirosuri de trandafiri, cafea sau la alegere. Arată ca un ceas deşteptător, iar aromele sunt declanşate de cartuşe cu care ceasul e încărcat de cu seară. Pentru somnoroşi, ceasul dispune şi de o opţiune sonoră.
LaCie Chromé, intră la categoria omagiilor, nu neaapărat a inovaţiilor. Este vorba despre o memorie SSD externă desenată ca omagiu la adresa unei sculpturi din 1935 a lui Constantin Brâncuşi. LaCie Chromé poate stoca 1 TB de date şi, conform fabricantului, e cea mai rapidă de pe piaţă la ora actuală: poate stoca 940 de Mb/secundă de date.
Ar mai fi multe de spus despre şi de la CES 2016, însă concluzia este doar una: indiferent de aparat, se pune tot mai mult accentul, pe lângă inovaţie, pe consumul redus de energie. Ah, şi încă ceva: companiile mici sunt, în multe dintre cazuri, cu un pas (sau mai mulţi) înaintea giganţilor.