Cinci proiecte finaliste la premiul fundaţiei „Mies van der Rohe“ pentru arhitectură
În total, au fost nominalizate 335 de lucrări din cele 37 de țări europene participante, printre care şi România. Câștigătorul premiului și câștigătorul mențiunii speciale acordate celui mai promițător arhitect vor fi anunțați în luna mai, iar ceremonia de decernare va avea loc în data de 6 iunie și va fi găzduită de Pavilionul Mies van der Rohe din Barcelona.
„Ne dăm seama că sectorul arhitecturii se află în fața unor mari provocări rezultate în urma încetinirii economice. Comisia Europeană și Fundația Mies van der Rohe s-au angajat să sprijine acest sector care are o contribuție importantă în cadrul economiei și pentru crearea de locuri de muncă, pe lângă faptul că este o industrie creatoare de frumos, care generează o forță esențială pentru coeziunea din sânul societății. Vom continua să sprijinim arhitectura, inclusiv prin acest premiu, prin intermediul viitorului program Creative Europe”, a declarat Androulla Vassiliou, Comisar European pentru Educație, Cultură, Multilingvism și Tineret.
Din România au fost nominalizate următoarele lucrări: „Casa din garaje prefabricate din Bragadiru“ (biroul Abrupt Arhitectura); .„Uzina de apă, centru de arhitectură, cultură urbană şi peisaj“ lucrare a arhitectului Constantin Gorcea, „Crama AVINCIS“ a biroului de arhitectură BBM GRUP S.R.L., „Pavilionul de primire Baia SF Ana“, lucrarea birourilor BLIPSZ!şi ATELIER FKM, „Barja – arhitectura spaţiului public de-a lungul canalului Bega“, Timişoara, a biroului de arhitectură D PROIECT, „Cluj Arena“ – Dico şi Ţigănaş Birou de proiectare srl, „Bastionul Postăvarilor, Braşov“ – POINT 4 SPACE, Pensiunea turistică ATRA Doftana, biroul de arhitectură TECON.