Cine sunt vocile din spatele politicienilor americani?
Înainte de a lucra pentru administrația Obama, și în ultimii șapte ani exclusiv pentru Michelle Obama, Sarah Hurwitz a fost scriitoare de discursuri pentru Hillary Clinton, generalul Wesley Clark, John Kerry.
Întocmai ca șefii ei, Președintele Obama și Prima Doamnă a SUA, Sarah Hurwitz este absolventă a Universității Harvard, având o diplomă de la Harvard Law School. Potrivit publicației americane Washington Post, Hurwitz este unul dintre puținii membri ai administrației Obama care a rămas la Casa Albă încă din timpul campaniei din 2008.
Într-un documentar din 2009, Sarah Hurwitz povestea că și-a dorit să ajungă să lucreze la Casa Albă din clasa a VIII-a, când a vizitat Washingtonul pentru prima dată, împreună cu clasa. A ajuns în 2008, după ce a lucrat o scurtă perioadă pentru Hillary Clinton. Dar povestea ei a făcut înconjurul internetului în urmă cu câteva zile, când lumea a început să se întrebe cine a scris cuvintele memorabile rostite de Michelle Obama. Prima Doamnă a Americii și-a încheiat discursul rostit la Convenția Națională Democrată într-o notă emoționantă care vorbește atât despre trecutul SUA, cât și despre speranțele pentru viitor: „Mă trezesc în fiecare dimineață într-o casă construită de sclavi și-mi privesc fiicele, două frumoase tinere de culoare, cum se joacă cu câinii pe peluza din fața Casei Albe. Și îi datorăm lui Hillary Clinton faptul că fiicele mele și toți fiii și fiicele noastre iau azi ca un lucru normal că o femeie poate fi președintele Statelor Unite.”
Pasul de la ghostwriter (scriitor-fantomă) la speechwriter (scriitor de discursuri)
Scriitorii de discursuri au fost portretizați în filme, în seriale TV cu părul în dezordine și îmbrăcați neglijent, cu biroul vraiște, plin de foi și de cești de cafea goale. În realitate, adevărații scriitori de discursuri, vocile din spatele marilor politicieni, erau, de cele mai multe ori, nevăzuți. Însă Sarah Hurwitz și Jon Favreau au devenit ei însăși actori în presă, transformând scriitorul de discursuri dintr-un personaj ascuns într-un vizibil, care este „vândut” opiniei publice aproape la fel de mult ca politicianul pentru care lucrează.
Jon Favreau, născut în Manchester, New Hampshire, a devenit celebru la 27 de ani, remarcându-se prin discursurile pe care le-a scris pentru Președintele Obama, dar mai ales prin celebra lozincă „Yes, we can”. Povestea lui însă, arată că a scrie discursuri pentru politicieni nu era totdeauna simplu și nu înseamnă doar nopți pierdute în fața unei foi albe de hârtie și a unei căni de cafea, ci și multă birocrație, iar, uneori, chiar șomaj. Favreau a devenit interesat de politică încă de când era adolescent, după cum nota, într-un articol din 2009, publicația Boston Magazine. Pe atunci, în 1992, pierdea nopțile, împreună cu tatăl său, urmărind dezbaterile prezidențiale. După liceu a ales Colegiul Holly Cross, deoarece acolo mergea un prieten de-al lui. A absolvit științe politice, a făcut voluntariat pentru diverse organizații, iar, când a avut ocazia, a ajuns intern la Casa Albă, în 2002. A lucrat la biroul de presă al senatorului John Kerry. Avea doar 20 de ani, dar a impresionat scriind texte de opinie care apăreau în numele lui John Kerry în diverse publicații. Pasul de la ghostwriter la speechwriter (scriitor de discursuri) a fost făcut de Favreau la absolvirea facultății, când a plecat din nou la Washington. A ajuns scriitor de discursuri pentru Kerry, care era în campanie electorală pentru președinție. Dar jobul nu i-a adus mare satisfacție, iar când campania s-a terminat, Jon Favreau s-a trezit șomer. Până când a fost angajat de Obama.
Jon Favreau, celebru pentru lozinca electorală „Yes, we can”, a fost numit de către Barack Obama „cel care îi citește gândurile”. Pentru un politician recunoscut pentru calitățile sale oratorice, Obama s-a bazat foarte mult pe discursurile scrise de Favreau. Portretul tânărului scriitor de discursuri a apărut în NY Times, New Yorker, și în multe alte publicații americane, și nu numai. S-a scris despre el că poartă tot timpul în geantă cartea autobiografică a lui Obama: Dreams From My Father. Dacă este adevărat sau nu, nu mai contează, deoarece Favreau, după mii de discursuri care vor rămâne în istoria politicii americane, a ales, în 2013, o carieră la Hollywood.
Nu este însă, singurul scriitor de discursuri care a ales Hollywoodul. Un alt exemplu este Eli Attie, fost scriitor de discursuri pentru vicepreședintele Al Gore, care a ajuns să scrie scenariul seriei Doctor House.
Cert este că jobul de scriitor-fantomă iese din anonimat și datorită gradului ridicat de profesionalism al reprezentanților săi de excepție, nu doar că poate să doboare sau să ridice peste noapte un politician, ci poate să aducă și bine meritata celebritate autorilor cu vocație.