Cluj: Peste 700 de cadre medicale au cerut certificate care le permit sa lucreze in strainatate
"DSP Cluj, in conformitate cu legislatia sanitara in vigoare, verifica, inregistreaza si transmite dosarele cu documentele necesare in vederea eliberarii certificatului de conformitate de catre Ministerul Sanatatii. Din 2010 pana in prezent s-au inregistrat in vederea eliberarii certificatelor un numar de 606 dosare din partea medicilor, 13 dosare ale farmacistilor si 98 de dosare depuse de asistenti medicali si moase", se arata intr-un comunicat de presa citat de Mediafax.
De asemenea, Colegiul Medicilor Cluj a eliberat, de la inceputul acestui an, un numar de 68 de certificate profesionale pentru medicii care doresc sa lucreze in strainatate, principalele tari vizate fiind Germania, Marea Britania sau Franta.
Potrivit unei informari a Colegiului Medicilor Cluj, numarul certificatelor profesionale eliberate a crescut, in 2010, fata de anul 2008 de peste patru ori.
"De la inceputul anului 2011 pana in prezent, am eliberat 68 de certificate profesionale de status curent. Topul celor mai cautate tari este Germania, Marea Britanie, Franta, Irlanda si Belgia. in anul 2008, Colegiul Medicilor Cluj a eliberat 89 de astfel de certificate, in anul 2009 un numar de 181, iar in anul 2010 un numar de 401", se arata in documentul citat.
Reprezentantii Colegiului Medicilor Cluj au precizat ca, pe langa acest certificat profesional, medicii mai au nevoie de certificatul de conformitate eliberat de catre Ministerul Sanatatii pentru a profesa in strainatate.
"Numarul acestor certificate marcheaza doar incercarea medicilor de a profesa in aceste tari, nu si reusita propriu-zisa", au precizat reprezentantii Colegiului Medicilor Cluj.