Coachingul: de la viaţă la performanţă
Varietatea domeniilor în care coachingul ajută, reflectă diversitatea clienţilor şi a subiectelor pe care aceştia le au.
Piaţa a consacrat câteva categorii şi direcţii ale coachingului:
Business Coaching
Acoperă o varietate de subiecte, specifice gestionării unei afaceri; se adresează indivizilor, echipelor sau organizaţiilor în întregul lor. Principalele direcţii care s-au conturat în acest domeniu sunt:
- Executive coaching – după cum o spune şi numele, acest tip de coaching are ca şi clienţi persoane din managementul de top al companiilor, indiferent de mărimea lor;
- Coaching de echipă – lucrează cu echipe ca entităţi şi abordează subiecte ca eficienţă, tranziţie, strategie s.a.
- Coaching de organizaţie – vizează organizaţia în ansamblul ei, ca sistem; ajută în procese organizaţionale ca fuziuni, achiziţii, restructurare şi reorganizare etc;
- Coaching individual – se adresează, în general, liderilor din companie, alţii decât executivii, dar şi altor categorii de angajaţi şi acoperă diverse subiecte: dezvoltare managerială, abordarea unui nou proiect, planificare s.a.m.d.
Life Coaching
Din diversitatea ambiţiilor şi dificultăţilor individuale decurge marea varietate a coachingului în acest domeniu.
- Sănătate – include gestionarea la nivel personal a unei boli, recuperarea după o anumită afecţiune sau intervenţie;
- Spiritualitate – acoperă nevoia de dezvoltare personală, evoluţie şi transformare sprituală (coaching spiritual, Christian coaching, etc.);
- Carieră – se referă la profesie, la dezvoltarea, schimbarea sau planificarea acesteia (coaching de carieră);
- Relaţii – de la relaţiile de iubire (engl. „dating” coaching), la cele dintr-o căsătorie (coaching pentru cupluri) şi până la interacţiunile părinţilor cu copiii lor (coaching pentru părinţi);
- Personale – include alte subiecte decât cele din categoriile anterioare: scopul în viaţă, echilibru, respect de sine s.a.
Sport coaching
Se ocupă cu îndrumarea, dezvoltarea şi acompanierea către excelenţă a sportivilor. Se adresează indivizilor, echipelor, comunităţilor de profil sau şcolilor. Denumirea sportului dă şi numele tipului de coaching: pentru fotbal, tennis, baschetbal etc.
Mihaela Reese,
Team & Organizational Coaching,
ICF, Associate Certified Coach