Conceptul „concerte de familie” merge mai departe
Totodată, organizatorii vor configura producția artistică și în funcție de opiniile specialiștilor, din juriu făcând parte compozitori, realizatori radio-TV, interpreți consacrați, ziariști și profesori de specialitate. Mai mult decât atât, Federația de Artă, Muzică și Sport dorește să-i implice pe iubitorii de muzică clasică, nu numai în procesul de selecție artistică, dar și în marketing-ul produsului pe care aceștia l-au construit. Astfel, participanții la votul de configurare a “concertelor de familie” vor primi o cotă cuprinsă între 16 și 24% din câștigul generat în urma comercializării produsului artistic, solicitându-le totodată implicarea în acest sens.
Primele spectacole din seria “concertelor de familie”, care vor fi configurate de spectatori și de juriul de specialitate, vor fi susținute de Andreas și Joy Symphony Orchestra și vor avea loc în a doua jumătate a lunii iunie. Cei interesați pot vota configurația spectacolelor din ciclul “concerte de familie”, pe pagina de Facebook a evenimentului.