Creștere cu 16,9% a cifrei de afaceri în primul semestru din 2011 pentru Farmec
“Deşi piata bunurilor de larg consum a scăzut în primele 6 luni cu 9,7%, iar vânzările de produse nealimentare s-au redus cu 3,4%, conform celor mai recente date ale Institutului Naţional de Statistică (INS), piaţa cosmeticelor are o evoluţie pozitivă. În acest context, am reuşit să creştem vânzările în primul semestru cu aproape 17 procente.”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec Cluj-Napoca.
Totodată, investiţiile realizate anul acesta, care au presupus achiziţia de noi echipamente, amenajarea unei noi secţii de produse de curăţenie, au condus la creşterea performanţei companiei atât prin sporirea productivității muncii cât și prin mărirea fluxului de produse. Planul de investiții cuprinde, de asemenea, implementarea unui program nou, ecologic, pentru reabilitarea termică a tuturor spațiilor existente, achiziția de echipamente și programe IT, modernizarea spațiilor de birouri și extinderea flotei auto.
Conform datelor furnizate de Nielsen, raportate pentru intervalul ianuarie-aprilie 2011, pe segmentul de îngrijire a feţei, brandul Gerovital a înregistrat o cotă de piaţă de 13,5% din punct de vedere cantitativ, respectiv de 12,2% valoric. Pe segmentul tratamentelor de păr, în primele patru luni ale acestui an, Gerovital a atins o cotă de 26,5% valoric, fiind lider de piaţă. Laptele Doina s-a menţinut lider de piaţă pe segmentul produselor de curăţare pentru faţă, cu o cotă de 15,55% – cantitativ.
“Lansările de noi produse şi intensificarea comunicării au fost prioritare pentru compania noastră în primele 6 luni ale acestui an, iar produsele de îngrijire specifice sezonului de vară – noua gamă Gerovital Sun și Gerovital Body Slim, au impulsionat şi mai mult vânzările companiei în ultimele luni. Un eveniment notabil pentru compania noastră în această perioadă este şi desemnarea cremei hidratante Gerovital Plant Produsul Anului, în urma voturilor a 4000 de consumatori români, fapt care ne onorează.”, a menţionat Mircea Turdean.
În prezent, Farmec SA Cluj-Napoca deţine mărci recunoscute internaţional, printre care Gerovital H3 Evolution, Gerovital H3 prof. dr. Ana Aslan, Gerovital Plant, Aslavital şi Farmec. Produsele Farmec sunt prezente în peste 30 de ţări din întreaga lume, ca Japonia, Iran, Spania, Italia, Portugalia, Grecia, Ungaria, Slovacia, Republica Moldova, Cehia, Norvegia, Croaţia, Thailanda, Liban, Iordania, Kuwait, EAU, Coreea de Sud, SUA. Din 2002, drept recunoaştere a calităţii produselor sale, compania deţine Certificatul Internaţional de Calitate ISO 9001. Din iunie 2008, Farmec deţine drepturile integrale de utilizare a mărcii Gerovital.