Cum arata Fondul Proprietatea la o luna de la listare
Peste 1,6 miliarde de actiuni Fondul Proprietatea au fost tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti in prima luna de la listarea Fondului, reprezentand 11,8% din capitalul Fondului. Valoarea tuturor tranzactiilor cu actiunile Fondului a depasit 1 miliard de lei, iar numarul total de tranzactii a fost de peste 27.191 in prima luna.
Listarea Fondului a dus la triplarea valorii medii zilnice a tranzactiilor fata de 2009 si 2010 cu valoarea medie a tranzactiilor echivaland cu 59% din valoarea totala tranzactionata la Bursa de Valori Bucuresti – de departe cea mai tranzactionata actiune
Cresterea valorii pentru actionari
Referitor la urmatorul pas pentru Fond, Greg Konieczny, managerul de fond al Fondului Proprietatea, a declarat: “Prioritatea noastra este de a ne concentra pe cresterea valorii companiilor din portofoliul Fondului prin procesul nostru de administrare activa a investitiilor. In timp, acest proces se va reflecta pozitiv in valoarea Fondului si in pretul actiunii”.
Procesul de crestere a valorii Fondului se va concentra in viitorul apropiat pe introducerea practicilor corecte de guvernanta corporativa si eficientizarea proceselor de decizie din companiile din portofoliu. Consilierea conducerii companiilor din portofoliu pentru luarea unor masuri de imbunatatire a eficientei, profitabilitatii si transparentei in companiile controlate de stat este unn alt demers. De asemenea, se doreste imbunatatirea transparentei Fondului Proprietatea si nalizarea si realizarea de noi investitii pentru Fond in Romania, dar si in alte tari din centrul si estul Europei.
Lansat in decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despagubirea cetatenilor romani ale caror proprietati au fost confiscate de fostul regim comunist. In urma licitatiei internationale anuntate in decembrie 2008, Franklin Templeton a castigat, in iulie 2009, mandatul in valoare de 3,68 miliarde de euro al Fondului Proprietatea, fiind selectata dintre sapte companii globale de management al activelor. Franklin Templeton a preluat oficial rolul de manager de investitii si administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010.