Cum au învățat antreprenorii să fie pregătiți dacă „foarte improbabilul” devine realitate
Provocarea a fost lansată de Radu Soviani, moderatorul conferinței Business (r)Evolution care, în calitate de moderator, a invitat audiența din Iași să privească aceste scenarii alternative. Soviani a expus audienței consecințele unui astfel de scenariu pe baza celor mai recenți indicatori macroeconomici și mai ales pe baza evoluției din criza precedentă (2009-2012) și a indicatorilor care pot anticipa turbulente economice majore.
,Pentru ca antreprenorii să fie pregătiți pentru situația în care foarte improbabilul devine realitate, am adus în fața oamenilor de afaceri din Iași soluții pentru a se pregăti înainte de confirmarea noilor realități. Speakerii noștri au arătat în cadrul Conferinței că optimizarea costurilor continuă prin soluții adaptate fiecărei afaceri care scad costurile nu doar cu câteva procente, ci cu zeci de procente (Victor Voicu – Telekom). Participanții au putut afla de la Dan Schipor (BDO Romania) și soluții practice de management în contextul regional din Nord-Estul României. Știați spre exemplu că există manageri de închiriat? Soluțiile prezentate și apreciate de participanți au avut în vedere nu doar reducerea presiunilor vizibile asupra costului finanțării și a acelor asupra forței de muncă’’, a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro.
Proiectul național Business (r)Evolution, organizat de Doingbusiness.ro, include 8 conferințe regionale și este dedicat dezvoltării, digitalizării și managementului performant.