Cum își sapă BlackBerry singur groapa
O dovadă în plus că reinventarea terminalului mobil a fost radical este gafa incredibilă făcută de şeful BlackBerry, John Chen, care într-un interviu pentru Business News Network (BNN) a vrut să promoveze noul său telefon, BlackBerry Priv, primul smartphone cu Android. Anunțat vineri, acesta este considerat ultimul colac de salvare pentru companie.
Numai că John Chen n-a reuşit cel mai elementar lucru. Să-l deblocheze pentru a-l arăta jurnaliştilor. Dincolo de faptul că, în loc de Android, a afirmat că acesta rulează “Google”, şeful John Chen a fost rugat să prezinte cum funcţionează tastatura fizică, marea găselniţă găsită de BlackBerry pentru a-şi recupera clienţii pierduţi.
Dincolo de gafa lui John Chen, telefonul BlackBerry Priv se anunţă a fi unul cel puţin interesant:
BlackBerry Priv are un ecran curbat de 5.6-inch 1440p, un procesor Snapdragon 808, 3GB de RAM, 32GB spaţiu de stocare şi două camere, una „de selfie”, de 5 MP şi o alta principală, de 18MP. Telefonul ar urma să ruleze Android 5.1.1 Lollipop.
John Chen a declarat că BlackBerry Priv (o prescurtare de la cuvântul englezesc privacy (n.r.: intimitate) va asigura un nivel fără precedent de securitate al datelor.