Cum ne-a învățat Robert Rolih să facem ca banii să lucreze pentru noi
În lume sunt 32 de milioane de milionari, iar 86 % dintre aceștia și-au construit averea singuri, din aproape în aproape, în vreme ce restul de 14% au moștenit-o. Ați spune că cei care au moștenit milioanele de euro nu au știut ce să facă cu ele. Vă înșelați. Rolih a dat, în cadrul conferinței de la București, două exemple care contrazic regulile: Paris Hilton. Moștenitoarea a gestionat imensul câștig în diverse afaceri, astfel încât nu numai ca nu a pierdut nimic, ba și-a și înmulțit veniturile.
La polul opus, Mike Tyson degeaba a făcut avere, că a pierdut-o intrând într-o „cursă de șoareci”.
Robert Rolih a „desenat” pe tabla proiectorului cum ne putem face singuri bilanțul financiar. Cum ar trebui să ne ordonăm Veniturile, Cheltuielile, Activele și Pasivele și a demonstrat cum, dacă investim, putem evita colapsul sau deja-precizata „cursă de șoareci”.
„Nu contează cât câștigați, ci cum investiți! Warren Buffet a investit în companii. În acțiuni, dividende. Știti ce înseamnă asta? Că oricine poate deveni coproprietarul unei companii. Și voi puteți să deveniți coproprietari Apple. Până acolo însă, trebuie să investiți în voi, în educația voastră financiară. Asta este gândirea pe care am observat-o la mai toți multimilionarii lumii. Pentru că orice s-ar întâmpla, având know-how, vei ști ce să faci cu banii”, a exemplificat antreprenorul.
Ce produse financiare să folosim pentru investiții?
Mulți investesc pe termen scurt, fără siguranță, în vreme ce alții aleg fondurile mutuale, cele care investesc în mai multe acțiuni deodată. Ceea ce este de avut grijă însă, sunt polițele de asigurare. Ele sunt nefaste pentru investitori, în ciuda a tot ceea ce spun și promit consultanții.
„Investiți în ceea ce sunteți pregătiți să pierdeți, astfel încât să nu conteze atunci când aveți de-a face cu un „worst case scenario”. Investiți banii de prisos, altfel aveți probleme”, a sfătuit Rolih audiența.
Robert Rolih a dezvăluit care este cea de-a 8-a minune a lumii, în viziunea lui Einstein: Dobânda Compusă. El a exemplificat cum, fără să facem nimic, 1.000 de Euro se vor transforma, în 3 ani, în 1.331, grație acestui instrument financiar care adaugă „dobândă la dobândă”.
„În viață e rentabil să gândești pe termen lung. Trebuie să ai grijă de propria pensie, nu să o lași în seama altora. Ai nevoie de investiții pasive. Poate te îmbolnăvești și nu mai poți munci. Ce faci atunci?”, a conchis acesta.
Ce s-a auzit, din sală, la pauză
Madalina Iancu (blogger): „Am venit să învăț ceva nou, să mi se aprindă beculețe, să îmi vină idei. M-aș bucura să fur măcar o idee, un tip & trick”.
Bogdan Filculescu (consultant wellness): ”Am venit la acest seminar pentru că îmi place să dobândesc cunoștințe despre finanțe si cum pot să creez produse financiare personale care să mă ducă unde am nevoie. Îmi doresc să plec de aici cu noțiuni pe care să le implementez și, cu ajutorul lor, să îmi creez un management financiar personal. Și, de ce nu, să câștig unul dintre programele puse la bătaie de organizatori”.