Cum ne-am petrecut sărbătorile pascale
Majoritatea turiștilor români au optat pentru destinații pascale clasice, precum Israel, Grecia, Bulgaria, iar numărul celor care au ales să petreacă minivacanța peste hotare nu s-a diminuat.
"Charterele noastre care au plecat spre Grecia de Paște au avut un grad de ocupare de 93%, arătând că această țară rămâne și în 2015 o destinație favorită a românilor. 220 de turiști au ales Israelul, iar 75 și-au petrecut minivacanța pascală în Dubai. Totodată, programele Senior Voyage de opt zile cu plecare în perioada Paștelui au fost foarte apreciate, 700 de persoane achiziționând astfel de pachete. Țările preferate au fost Italia și Spania", a declarat Marius Pandel, CEO Christian Tour.
Citește și: Cariera ante şi post-decembristă, plină de energie
Românii care au optat pentru o minivacanță pascală peste hotare au cheltuit în medie 280 de euro per persoană. Cei care au ales un sejur într-o destinație autohtonă au cheltuit în medie între 150 și 200 de euro per persoană.
Numărul turiștilor care au preferat să petreacă minivacanța de Paște într-o destinație autohtonă a crescut cu peste 20% față de anul trecut, foarte populare dovedindu-se stațiunile de pe Valea Prahovei, Brașovul, cetățile fortificate din sudul Transilvaniei, nordul Moldovei, dar și stațiunile climaterice precum Băile Felix, Covasna, Băile Herculane și Slănic Prahova.