Cum se aplică elementele de bază din neuroștiință în coaching

Introducerea vine cu o primă metaforă, uşor de priceput, pe care o povestesc în cadrul academiei de coaching, aceea a vechiului aparat radio, cu o liniuță colorată care marchează frecvența postului ascultat. Un mecanism fizic, nu digital, cu arc şi fire bobinate, cu un buton de răsucit care se mai şi bloca, după ani şi ani de rămas nemişcat pe aceeaşi frecvență, Radio Actualități sau Europa Liberă, după preferințele fiecăruia.

Care-i legătura cu creierul şi coachingul? Oamenii uită că întotdeauna sunt mai multe opțiuni la îndemână, s-au obişnuit să gândească într-un singur fel sau să facă, pe pilot automat, aceleaşi lucruri. Cu alte cuvinte, butonul sau liniuța radioului se blochează pe aceeaşi frecvență. Cele mai multe modele de învățare din şcoală pun accent unic fie pe raționalitate, logică, fie pe creativitate, ca şi cum omul ar avea o singură emisferă a creierului, stânga sau dreapta. Ca şi cum ar exista un singur canal de percepție, o singură frecvență radio.

De fapt, pentru a învăța, a căuta o soluție sau a lua o decizie, informația este primită şi circulă între neuronii din diverse zone ale creierului, emoționalul se amestecă adesea cu raționalul, imaginația este stimulată de amintirile din trecut sau experimente prezente, nu există o liniaritate limitativă, sau nu aşa este construit creierul să funcționeze. Modelul de învățare selectivă s-a perpetuat şi la serviciu, de multe ori se apelează la procedurizare excesivă, se folosesc metodologii universal valabile sau procese care tind să ne transforme în roboți.

Cum se poate traduce neurologic o „încăpățânare” personală sau blocare pe anumite abordări deja „clasice”? Repetarea aceluiaşi ritual sau fel de gândire confirmă sinapsele dintre neuroni, le „inundă” cu neurotransmițători, iar traseele ajung să fie optimizate, pentru un consum cât mai eficient de energie. Aceste trasee, folosite frecvent, devin canalele principale, sau chiar unice, cu legături „sudate” între neuroni, de răspuns la anumite situații din viața personală sau profesională. Potecile dintre neuroni devin drumuri asfaltate sau chiar super autostrăzi. Preferințele conştiente sau automate le găsim şi în repetarea unor comportamente, la nivel de obicei sau zone de confort.

Ce poate face un coach? Uneori, o discuție de explicare a acestor mecanisme îi este de folos clientului, pentru conştientizare. De aici până la schimbare este cale lungă, dar acesta poate fi o primă etapă. Nu cred în clişee şi paşi universali de coaching, fiecare client este unic, iar situațiile si momentele concrete ne aruncă în direcții diferite. Totuşi, am constatat că adesea este de folos o discuție despre zonele de confort, cu o evidențiere a celor care folosesc sau nu îndeplinirii obiectivelor pe care şi le doreşte clientul. Apoi vin planurile de acțiune şi crearea unui mediu cât mai favorabil. Pentru a ne întoarce la cadrul împrumutat din neurologie, este nevoie de crearea şi activarea repetată a unor noi trasee. Până la urmă, aceasta este justificarea simplificată a celebrei teorii de schimbare a obiceiurilor, bazată pe repetarea noii practici (traseu neuronal optimizat) timp de 30 de zile sau chiar mai mult.

O relație de coaching de calitate are ca țință întreaga persoană, nu numai disciplina în execuție, standardele de comunicare sau nu ştiu ce procedură corporatistă. Avem de-a face cu o călătorie care încearcă să „aprindă” neuroni şi trasee din diverse zone ale creierului, pentru o schimbare importantă şi care să dureze este nevoie de antrenarea in discuție, explorări şi experimente ale întregii persoane.

Cum e cu agresivitatea, stresarea suplimentară în coaching? Unii coachi au această tendință, de a intra în pielea antrenorului sportiv de şcoală veche, în încercarea de a motiva prin nivelul său ridicat de energie. Ȋn vorbe puține, nu e nevoie să adaugi presiune dacă cei doi parteneri ai relației (coach-client) urmăresc abordări out of the box. Stresul declanşează secreția de cortizol din glandele adrenale, receptat intens de hippocampus, parte a sistemului limbic. Cortizolul mai este numit şi hormonul stresului, poate declanşa reactii rapide, necesare supraviețuirii, cu efecte limitative pentru creativitate (favorizată de dopamină şi serotonină).

Ȋn fine, o ultimă explicație despre un termen la modă (uneori folosit exagerat) ‒ neuroplasticitatea, capacitatea creierului de a schimba trasee sau de a se restructura. Cum? Prin experiențe noi şi practici modificate cu intenție, care să ne echipeze mai bine pentru ceea ce ne dorim. Este dovedit deja prin teste imagistice că trilioanele de neuroni se pot conecta unii la alții ca răspuns la anumiți stimuli, traseele se optimizează, neuronii se „aprind” sau nu, sunt folosiți sau rămân la nivelul de potențial. Miza în coaching? Activarea unui număr cât mai mare de trasee şi sinapse, prin provocări, experimente şi invitații de a vedea problema din cât mai multe unghiuri sau perspective. Uneori se spune despre coachi că sunt agenți provocatori, discuțiile profesioniste ajung la celebrele „Aha”-uri sau „La asta nu m-am gândit!”.

Viorel conduce compania de training MTW Romȃnia şi este principalul instructor şi mentor al programului de formare în coaching, un program local cu certificare internațională (ACSTH).