Dă mai departe!
În 2009, după 10 ani de dependență de heroină, Ionuț a intrat în programul de substituire cu metadonă al ARAS. Ajutat de consilieri și psihologi, a reușit ca în doi ani să renunțe în totalitate la droguri. A făcut Facultatea de Psihologie și un master de „Servicii Sociale de Sănătate” la Facultatea de Sociologie, timp în care a lucrat pentru Rețeaua Română de Reducere a Riscurilor și, apoi, la Carusel, o asociaţie care protejează, printre altele, drepturile consumatorilor de droguri. A ales să lucreze cu alți dependenți, pentru că înțelegea cu ce se confruntau și simțea nevoia să ajute. În felul ăsta, nu avea nici cum să uite cât rău pot face drogurile. În prezent, Ionuț are 30 de ani și face asistență de proiect și coordonare la Asociația pentru Relații Comunitare.
Richard are 59 de ani și 12 ani de abstinență de la alcool. De ani buni, e consilier în Programul Sf. Dimitrie Basarabov din Cluj-Napoca, destinat oamenilor cu diferite dependențe, același program care l-a ajutat și pe el. „Este destul de important în primul rând pentru menținerea stării mele de abstinență,” spune despre munca acolo. „Noi îi spunem pasul 12. Atâta timp cât noi ne ocupăm de alții, Dumnezeu se ocupă de noi.” Până și starea de oboseală de după întâlnirile cu alți dependenți are alt caracter decât oboseala fizică cu care era obișnuit din trecutul lui de mecanic. Dar nu-și dorește să lucreze în altă parte, pe de-o parte pentru bucuria care vine odată cu rezultatele muncii lui. „În momentul în care te întâlnești cu un om cu care ai lucrat și vezi că îi merge bine și că totul e ok în familie și că viața lui a luat o altă turnură, sunt satisfacții care nu se pot exprima în cuvinte.”
Sunt numeroase situațiile în care beneficiari ai programelor dezvoltate de asociații ajung să treacă de partea cealaltă şi devin la rândul lor meşteri de fapte bune: foști alcoolici îi învață pe alții să renunțe, victime ale traficului uman sau ale violenței în familie ajută alte victime să-și depășească traumele și să meargă mai departe. Oameni care schimbă vieți și oameni ale căror vieți au fost schimbate, oameni care caută constant soluții pentru a-și eficientiza luptele sunt parte din țesutul oricărei organizații. Astfel de povești și multe altele pot fi descoperite pe 21 și 22 mai, în Parcul Herăstrău. ONG-uri din întreaga țară vor participa atunci la a șaptea ediție a ONG Fest, un eveniment organizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și finanțat prin Fondul ONG, granturile SEE 2009 – 2014.
Tema din acest an a evenimentului este „Inovarea civică”. Problemele cu care se confruntă ONG-urile nu au soluții standard, aplicabile oriunde, ci impun o constantă adaptare la situațiile întâlnite și la contextul în care ele se petrec, curajul de a încerca fără vreo garanție a succesului și, mai ales, o doză importantă de creativitate în găsirea de alternative și de potențiale soluții. ONGFest 2016 este despre ONG-urile care, în ciuda resurselor adeseori insuficiente, au rezultate vizibile, despre vizionari care au deschis drumuri din dorința de a face lucrurile să meargă, dar și despre oameni de care tindem să uităm și pe care evenimentul îi face vizibili. Completat cu dezbateri, activităţi non-formale precum ateliere, concursuri, o vânătoare de indicii pe tema inovării civice, momente artistice și întâlniri cu impact puternic, festivalul este o ocazie de a interacționa direct cu ONG-urile și de a înțelege mai bine ce înseamnă societate civilă în România, dar și de a găsi propriile modalități de a-și pune pozitiv amprenta pe viețile celor din jur.
Detalii despre eveniment și programul complet se găsesc pe http://www.ongfest.ro/