DE CE N-A URCAT ALEX GĂVAN PE LHOTSE

În perioada de aclimatizare care a durat mai bine de trei săptămâni, fixase trei tabere intermediare la altitudinile de 6000 m, 6400 m şi 7100 m, urmând ca tabăra 4, de la 7800 m, să fie stabilită în noaptea premergătoare ascensiunii vârfului.

„Nici o expediţie în Himalaya nu seamănă cu alta. Fiecare vârf are o altă anatomie. Chiar dacă planul general de aclimatizare e asemănător, aproape niciodată nu poţi să îl respecţi în totalitate. În fiecare expediţie îl adaptezi conform condiţiilor pe care le găseşti. Acolo, la altitudine, corpul poate să reacţioneze foarte ciudat. Ai mai mereu un sentiment de nesiguranţă şi trebuie să ştii cum să îl administrezi, altfel te doboară.“
A trebuit să îşi întrerupă ascensiunea pe Lhotse, în ultima etapă a expediţiei, cea a asaltului final, la altitudinea de 7600 m, deasupra taberei 3, ca urmare a unei infecţii pulmonare contactate în tabăra de bază a muntelui.

VREMEA GHEŢARILOR CARE SE TOPESC
Vremea a fost bună, dar condiţiile de pe munte n-au fost. Iniţial a fost foarte puţină zăpadă. Din cauza aceasta cădeau seracuri. O avalanşă cu o lăţime de 500-600 de metri a căzut pe tabăra 1. „Norocul a fost că în momentul în care a căzut, de dimineaţă, în jurul orei 9, nu era nimeni în tabără. Câţiva au prins doar praful final, aşa că nimeni n-a păţit nimic.“
Când ne gândim la încălzirea globală, munţii sunt nişte indicatori perfecţi. E destul să priveşti câteva fotografii comparative legate de felul în care arătau locurile acum 50 de ani şi cum arată acum.
Alpinistul David Breashears, cel care a produs în format IMAX filmul documentar despre tragedia de pe muntele Everest din 1996, când zece alpinişti au fost ucişi de viscol în apropiere de vârful muntelui, avea o expoziţie de fotografie în tabăra de bază de pe Lhotse, care cuprindea imagini surprinse la începutul secolului 20 de alpinişti celebri, precum Vittorio Sella şi George L. Mallory, precum şi fotografii proprii făcute acum trei ani în aceleaşi locuri. E o mare diferenţă între topografia Platoului Tibet la 1899 şi cum era ea în 2009, când Breashears a făcut fotografiile comparative. Din cauza încălzirii globale, gheţarii se topesc. Când nu ninge şi gheţarii se topesc (obstacolul cel mai cunoscut în ruta clasică spre vârful Lhotse este cascada de gheaţă Kumbu) apar crevase adânci care se pot schimba de la o zi la alta, iar gheţarul devine extrem de impredictibil. Nu se mai păbuşesc blocuri mari de gheaţă doar ziua, când e cald, ci aproape tot timpul. Nu mai poţi să urci noaptea, fiind sigur că nu rişti să-ţi cadă blocuri de gheaţă în cap. Se întâmplă şi noaptea, probabilitatea fiind doar ceva mai mică.
„Sunt gheţari care se topesc şi gheţari care cresc – dar numărul celor din urmă e infim. Cei care vin în expediţii comerciale pe partea sudică a Everestului an de an, au observat că musonul poate să vină mai devreme cu două săptămâni, să spunem – ceea ce îţi dă planurile foarte rău peste cap, sau să întârzie cu două săptămâni, dacă ai noroc. Sunt observaţii empirice, nu au fundament ştiinţific. Întotdeauna vor exista breşe în tiparul general al vremii, aşa că nu sunt nişte afirmaţii absolute.“

(N.r) Căderea de gheaţă Kumbu este considerată cel mai periculos pasaj de pe un traseu de ascensiune clasic, de pe toate vârfurile de peste 8000m. E un labirint de gheaţă, în care traseul posibil câştigător, deosebit de sinuos şi complex, o ia când la dreapta, când la stânga, când în sus, când în jos, peste crevase şi seracuri instabile.

A SCĂPAT CU VIAŢĂ
„Între tabăra de bază şi tabăra 1 unde erau principalele probleme, urcam pe la 2-3 dimineaţa. Aveam de traversat un gheţar vreme de patru cinci ore, trecând peste crevase, şi printre blocuri de gheaţă cât un imobil, aflate într-un echilibru instabil, care pot oricând să se prăbuşească. N-ai cum să le ocoleşti, n-ai cum să nu te expui primejdiei.“
Cel mai memorabil lucru din această expediţie este că „a scăpat cu viaţă“. „Era să mă ia avalanşa când coboram din Tabăra 1 spre Tabăra de bază. Nu ca aceea care se poate vedea în imagine, ci puţin diferită. Un serac foarte mare s-a prăbuşit. Din el s-au desprins blocuri de gheaţă cât o maşină. Dacă te atinge unul dintre ele, s-a terminat. Cu trei zile înainte de a mă duce spre vârf, spre Tabăra 3, o altă avalanşă mi-a distrus cortul. Noroc că nu era nimeni acolo, am fi fost toţi oale şi ulcele. „Nu-mi plac experienţele în care totul e o ruletă rusească. A fost un miracol că eu nu m-am dus acolo să dorm cu o zi înainte.“

„Am stat în Base Camp în jur de 10 zile între momentul în care eu mi-am terminat aclimatizarea şi momentul în care am plecat spre vârf, pentru că toate graficele pe care le primeam în legătură cu viteza vântului şi precipitaţii indicau ziua de 19 mai ca cea mai bună zi de vârf. În asaltul final am plecat din Tabăra de bază şi m-am oprit direct în Tabăra 2, fără să mai petrec o noapte in Tabăra 1.“

„Când eşti într-o expediţie te culci devreme, pentru că trebuie să pleci a doua zi pe munte, tot devreme. Uneori te culci de la ora 7. Dacă a doua zi stăteam în Tabăra de bază, să ne odihnim, puteam să rămânem treji până spre ora 10 seara. De obicei stau la discuţie cu ceilalţi alpinişti pe toate temele filozofice, pornind de la budism, lamaism, şamanism, terminând cu Omul zăpezilor,Yeti. Citesc mult, am avut vreo şapte sau opt cărţi cu mine.“ Ziua nu trece aşa de greu pentru alpinişti pentru că la început trebuie să sorteze echipamentul, mâncarea, mai au de reparat câte ceva, se duc în tabăra vecină să afle ce prognoză meteo au primit ceilalţi. „Trebuie să te hidratezi, să bei şapte litri de lichide pe zi şi să mănânci ce trebuie. Asta se află pe lista zilnică de priorităţi. Şi nu pleci într-o ascensiune fără să faci o ceremonie Puja, menită să îmbuneze zeii munţilor să te lase să urci.“

În acest sezon de primăvară, în zona Everest-Lhotse, s-au înregistrat 10 victime (din cauza căderilor de zăpadă, edemului pulmonar, edemului cerebral, extenuării etc.).

PATRIA ŞERPAŞILOR
Fiecare moment petrecut acolo este unic. Tot ce înseamnă Parcul Naţional Everest e o zonă de câteva mii de km pătraţi unde trăiesc vestiţii şerpaşi. O populaţie care a venit din Tibet acum câteva sute de ani printr-un pas de altitudine, ajungând în Nepal, la adăpost de invaziile chineze. S-au stabilit pe coastele munţilor. La începutul secolului trecut, ei ajutau ca hamali la transportul echipamentelor din expediţii la baza muntilor Himalaya şi fac şi astăzi acelaşi lucru. Lhotse este situat la graniţă între Nepal şi Tibet în vecinătatea vârfului Everest, de care este despărţit doar prin „şaua de sud“. O mare parte din traseu, până la Tabăra 4, este comună. „Mergi pe o potecă, spre Tabăra de bază şi poţi vedea casele lor la 1000 de metri deasupra ta, pe coasta muntelui. Nu există drumuri, toate materialele de construcţie au fost purtate în spate. De la copilul care merge la şcoală (un coş plin cu bălegar uscat să zicem, pe care ei îl folosesc să facă focul) toată lumea cară cate ceva. Trăiesc din turism. Denumirea de Lhotse a fost dată însă de vestici.“

CU MENTALUL ÎN POLE POSITION
Trebuie să iei cele mai grele decizii, cum ar fi să te întorci, când încă mai ai forţa să le iei. „Degeaba decid să mă întorc când sunt gata să ating vârful, dacă eu nu mai sunt în stare să fac 2 metri. Trebuie să iei decizia să te întorci în momentul în care nivelul tău de energie îţi permite să ajungi în Base Camp.“ Decizia de a te întoarce va merge în paralel cu o semi-frustrare: „dacă continuam, urcam“. „Dacă era singura expediţie din viaţa mea, faptul că am ratat şansa de a urca un optmiar poate că ar fi fost greu de suportat. Dar eu am un proiect pe termen lung, care are suişuri şi coborâşuri.“

„În momentul în care am spus STOP, pentru a-mi păstra sănătatea mintală trebuie să închid subiectul. În momentul în care ai luat o decizie, trebuie să fii conştient că a fost cea mai bună din acel moment, cu informaţiile pe care le aveai atunci. E inutil să stai să te gândeşti ce altceva ai fi putut face. Deja nu mai contează, e istorie. Ce e trecut, nu mai poate fi schimbat.“ Găvan, care este unul dintre cei mai de impact speakeri motivaţionali pe care îi cunosc, spune că una dintre greşelile pe care le facem, şi în business, şi în viaţă este că gândim pe termen scurt. „Am făcut asta, nu mi-a ieşit proiectul asta, e o tragedie, toată lumea mă va considera un ratat.“

Pentru el, a planifica pe termen scurt este o greşeală, pentru că pui o presiune extrem de mare asupra ta pentru a reuşi. Cu o astfel de presiune nu mai ai cum să fii în starea potrivită, să te aşezi în acel «pole position mental» pentru a reuşi. „Proiectul meu pe termen lung este să urc toate vârfurile de 8000 de metri din lume, fără oxigen suplimentar. Procentul mediu al reuşitelor în expediţii este 50 la 50. Marelui alpinist Reinhold Messner i-au trebuit 29 de expediţii ca să urce toate cele 14 vârfuri. O rată de reuşită de 2: 1.“
„Când ai un proiect mai lung, faptul că te întorci acum, face parte din joc. Eşti conştient că nu vei putea urca de fiecare dată. La altitudine, dacă nu iau deciziile corecte, pot să nu mă mai întorc viu. Cu atât mai mult, trebuie să am un mindset în care să nu las să mă afecteze presiunea exterioară, venită din partea mass-mediei, a sponsorilor, a comunităţii alpine etc.

„Dacă ştii unde vrei să ajungi, când ai un insucces nu te mai laşi copleşit de el. Decizia să te întorci e una care îţi dă ocazia să pleci data viitoare.“

LECŢIA ÎNSUŞITĂ
Trebuie să ai tot timpul mentalul potrivit, astfel încât să reuşeşti să găseşti soluţii la situaţii care par asemănătoare dar care cer o altă rezolvare decât data trecută. Uneori e riscant să aplici în prezent o tehnică din trecut. Nu trebuie să te duci acolo, gândind într-o anumită paradigmă. Dacă în trecut ai avut succes cu o anumită strategie, acest lucru îţi dă doar atitudinea potrivită sau experienţa de a putea să faci faţă unor situaţii noi. Nu înseamnă că trebuie să aplici aceleaşi tehnici vechi şi acum. Îţi dă doar atitudinea de învingător şi acel „positive vibe“ şi experienţa, ca să poţi să te reinventezi.

„Trebuie să ai mintea liberă de orice păreri preconcepute, cum ar fi că tu ai fi marele cuceritor al muntelui, astfel încât strategia şi tacticile pe care le aplici de data aceasta, să te poarte spre succes şi, mai ales, să te întorci înapoi viu.“

Alex Găvan spune că reuşeşti să urci un vârf de 8000 de metri doar în momentul în care eşti capabil să te dezbraci de orice haină falsă ai purta. „Nu ai şanse să fii viu dacă nu renunţi la ego. De aceea, la altitudine te simţi gol de tentaţiile egoului. Paradoxul este că deşi alpiniştii au egouri mari, ca să urce vârful, trebuie ca egoul să se dizolve într-un timp real. Chiar dacă, după aceea, când te întorci, îţi iei o parte din porţia de ego înapoi. “

Alex Găvan este alpinist, fotograf şi speaker motivaţional.

Are la activ patru vârfuri de peste opt mii de metri, toate urcate fără a folosi oxigen suplimentar sau ajutor din partea şerpaşilor.

În penultima sa expediţie, Alex Găvan a escaladat pe 4 octombrie 2011 vârful Manaslu (Nepal) cu o înălţime de 8156 m.

În 2008, alpinistul a reuşit în premieră românească escaladarea muntelui Makalu (8463m-al cincilea din lume) din munţii Himalaya, atingând astfel vârfurile a trei munţi de peste opt mii de metri în mai puţin de doi ani.

Pe 30 iulie 2007, Alex a urcat în premieră românească varful Gasherbrum 1 (8.068 m) din Pakistan. Pentru această realizare, Alex a fost numit de către Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă „Sportivul Anului 2007 la Alpinism de Altitudine“.

În 2006, odată cu ascensiunea vârfului Cho Oyu (8.201 m, al şaselea gigant al lumii), Alex devenea cel mai tînăr alpinist român care a urcat un munte de peste 8.000 de metri.

Imaginile video de pe vârfurile celor patru munţi pot fi vizualizate la adresa http://alexgavan.ro/mountaineer

Alpinistul deţine „Medalia de aur pentru merit sportiv” acordată de către preşedintele provinciei Navarra, Spania.

Alex Gavan este ambasador WWF România.