De unde au plecat candidații la președinția celei mai puternice țări a lumii
Următorii protagoniști se luptă pentru a ocupa cea mai importantă funcție pe care „muritorii” de rând poate nici nu îndrăznesc să o viseze. Mulți omit însă că și aceștia, la rândul lor, au plecat de/pe „jos” în lungul drum al vieții profesionale.Cu toate că, în prezent, candidații sunt milionari, CEO sau senatori, primele lor joburi nu au fost la fel de strălucitoare. Și nu se sfiesc să povestească despre primii bani câștigați.
Hillary Clinton a supravegheat un loc de joacă dintr-un parc
„Părinții mei își doreau ca eu să învăț valoarea fiecărui dolar și să apreciez beneficiile unei munci bine făcute”, își amintește candidatul democrat.
La vârsta de 13 ani, Clinton petrecea cțteva zile pe săptămână, în vacanța de vară, stand cu ochii pe un vagon plin cu jucării, la câteva mile de casa părintească dintr-o suburbie a orașului Chicago.
Donald Trump, strângător de cutii de suc
Acum republican și multimiliardar, Trump a trecut și el, în adolecență, prin experiențe menite să îl învețe ce înseamnă banul câștigat cu trudă și cât de valoros este fiecare dolar.
Astfel, împreună cu fratele său, actualul om de afaceri mergea, la indicațiile tatălui, la cules de cutii de suc pe care le recicla pentru bani.
Jeb Bush, vânzător din ușă-n ușă
Unele obiceiuri nu se pierd niciodată: dacă în tinerețe vindea lucruri din ușă în ușă, republicanul se vinde acum, via TV, tot din casă în casă.
Carly Fiorina a fost recepționeră
Acum este CEO al HP și candidată republicană pentru scaunul de președinte al Statelor Unite. Pe vremea când studia la Stanford însă, Fiorina își petrecea verile la recepția unui salon de înfrumusețare sau ca secretară.
Chris Christie, agent la pompă
Guvernatorul Statului New Jersey și candidatul republican la Președenție, și-a început viața profesională „pompând” nu neo-liberalism, ca acum, ci benzina, în anii de liceu.
Oare toate aceste precizări au fost făcute pentru promovare sau, odată văzut în scaunul mult visat, un președinte care a plecat „de jos” va face mai multe pentru cei care sunt încă acolo, știind cum este în pielea lor?