Delegaţie româno-germană, în căutarea oportunităților de afaceri din Republica Moldova

Astfel, Sebastian Metz, directorul AHK România, împreună cu 13 reprezentanţi ai mediului de afaceri românesc şi german s-au aflat pentru trei zile în ţara vecină pentru a se informa direct de la sursă şi a explora oportunităţile de afaceri pe care aceasta le oferă. Impactul delegaţiei a fost puternic în rândul firmelor şi instituţiilor locale, acestea dovedind o mare deschidere pentru cooperare.
Pe parcursul celor trei zile au mai fost vizitate companii moldoveneşti cât şi companii cu capital german prezente în Republica Moldova, cum ar fi CMC-KNAUF SA, Steinel Electronic dar şi Universitatea Tehnică a Moldovei şi Şcoala profesională nr. 5 din Bălţi, şcoală în care a fost implementat un sistem de educaţie dual după model german la iniţiativa celui mai mare angajator german din piaţa locală – Dräxlmaier Group,
Totodată, în vederea facilitării de contacte cu potenţiali parteneri de afaceri, AHK România a organizat atât o recepţie foarte bine vizitată, dar şi o bursă de cooperare în cadrul căreia au avut loc peste 50 de întâlniri bilaterale între participanţii la delegaţie şi companii din Republica Moldova.