descopera-ti vocatia, alege-ti cariera!

Totusi, nu trebuie sa fim pesimisti. Putini sunt cei care simt ca nu au o aplecare deosebita spre nimic. Ceva-ceva care sa ii atraga tot exista. “Omul de nimic”, Oblomov, este mai mult un tip de personaj din literatura rusa a secolului al XIX-lea, decat unul real. Mai ales acum, cand poti face infinit mai multe decat in urma cu doua sute de ani.
Problema reala care poate aparea nu este ca nu iti descoperi o vocatie, ci ca ti-o descoperi prea tarziu. La inceputul carierei se poate intampla sa nu stii exact ce vrei. Mai rau, sa crezi ca nu te pricepi la nimic, ca nu te atrage nimic si sa accepti, in cele din urma, o solutie de compromis, prima slujba pe care o gasesti si cu care nu ai nici o tangenta. Un serviciu la care te duci fara nici o placere, in care ti se scurg ochii dupa ceas si rasufli usurat cand pleci acasa. Iar daca faci asta timp de cativa ani, pana ajungi la o varsta la care nu mai esti foarte interesant pe piata muncii, e tragic. Si daca tocmai atunci iti descoperi adevarata chemare, care poate exista in tine, poate stiai de ea, dar nu ai avut niciodata curajul sa o urmezi, e de-a dreptul cinic.

Consulta-te!

Insa tocmai pentru a preintampina astfel de situatii exista consilierii de cariera. Adriana Palasan, colaboratoare pe programe de tranzitie in cariera a Career Solutions International – reprezentanta DBM in Romania – afirma ca rolul acestor consilieri nu este acela de a descoperi vocatia fiecarei persoane care apeleaza la serviciile lor, ci de a-i ajuta pe oameni sa-si descopere singuri vocatia. Nu e un proces usor. “Imaginea pe care vrei sa o vezi in oglinda este una ideala sau una mult mai rea decat cea reala. Consilierul de cariera te ajuta sa te uiti in oglinda si sa vezi imaginea ta reala”, explica Adriana Palasan rolul unui consultant de cariera. Modalitatile prin care clientul unui consultant isi poate descoperi vocatia sunt niste teste, care trebuie insa interpretate de un psiholog pentru a fi relevante.

Cand ar fi cazul sa apelezi la un consilier de cariera? Oricand, in toate momentele vietii, raspunde Adriana Palasan. Aptitudinile se pot testa chiar si din gradinita. Cel mai bine este sa faci o vizita unui consilier cat mai devreme, eventual, inainte de a-ti incepe cariera – pentru ca altfel risti sa ajungi ca in exemplul de mai sus. Consultantul de la Career Solutions International considera ca, de cele mai multe ori, o cariera este aleasa la intamplare, iar despre notiunea de “plan de cariera”, in Romania, se stiu putine si se aplica si mai putine – cel putin in companiile romanesti, multinationalele facand, si in acest caz, o fericita exceptie. Insa si dupa ce ti-ai inceput drumul, nu strica sa intalnesti un consultant. O sesiune de consiliere dureaza intre o luna si un an, dar pot exista cazuri in care sa fie nevoie de mai mult timp, spune Adriana Palasan. Nu e tocmai ieftin, dar merita. Sunt asa-numitele programe on going, in care un client este asistat pe toata perioada angajarii. Nu e obligatoriu ca, daca iti place ceea ce faci, acel job sa si corespunda vocatiei tale. Poti avea surpriza ca, pe baza testelor, sa reiasa ca, desi lucrezi in departamentul financiar, de exemplu, ai o mare inclinatie spre poezie. In acest caz, versurile pe care le scriai in adolescenta sunt mai relevante decat calculele pe care le faceai in facultate. Ion Barbu era de profesie matematician, dar ca vocatie, era poet.

Cam acest lucru doreau sa-l afle si cei care au apelat la serviciile Career Solutions International: majoritatea vroiau sa stie daca ceea ce faceau in acel moment era bine sau nu, daca li se potrivea sau nu. Altii, tineri, in general, doreau “sa le indice cineva Nordul”. “Daca, inainte de 1989, modul de construire a unei cariere era <>, pentru segmentul tanar de astazi, nebuloasa alegerii carierei continua, poate nu tot in aceeasi masura, dar lipsa unui sfat profesionist este simtita in mod acut. De multe ori, primim cereri de la tineri care vor sa stea la discutii cu un consilier de cariera, care sa-i ajute sa-si limpezeasca gandurile. Sunt tineri de o calitate exceptionala, extrem de pragmatici, care stiu ce vor, dar nu stiu concret cum sa obtina acel lucru”, povesteste Adriana Palasan.

Am vocatie? N-am vocatie?

Nu ai, daca ti se intampla sa traiesti urmatoarele sentimente, enumerate de consilierul pe probleme de tranzitie in cariera al Career Solutions International (cu mentionarea ca acestea nu sunt singurele simptome ale lipsei de vocatie pentru o activitate):

• Insatisfactia muncii – “Te plictisesti, nu iti mai place ce faci, consideri ca, oricum, munca ta este inutila, ca nu foloseste nimanui, nu mai vezi oportunitatea dezvoltarii personale in cadrul organizatiei in care lucrezi”;
• Oboseala, plus o stare accentuata de nervozitate – “Trezitul de dimineata si drumul spre serviciu sunt o povara, energia este la minim si nu doresti decat sa te odihnesti. Iti sare tandara din orice si nu suporti mai nimic din ce poate reprezenta un minim factor de stres. De obicei, astfel de manifestari apar dupa perioade indelungate de efort sustinut la nivel maxim si nu par sa scada in intensitate o data cu trecerea timpului”;
• Disconfortul provocat de sefi si de colegi;
• Gandurile despre evenimentele negative de la serviciu iti acapareaza mintea, iar gradul de toleranta la critici sau glume este apropiat de zero. In plus, apar repercusiuni si in viata personala.

“Iti poti gasi mai usor vocatia
intr-o cultura organizationala puternica”

Treceti pe la Connex. Nu o sa vedeti figuri posomorate, plictisite, privind in gol. De ce? Pentru ca, asa cum povesteste Simona Popovici, Director, Organizational Development and Employee Communication, aici lucreaza oameni care au fost ajutati sa-si descopere adevaratul potential.

Si, de ce nu, vocatia.

Cum li se descopera angajatilor Connex vocatia, punctul forte?

Daca vorbim despre vocatie in termeni de “talent” sau “abilitate personala de a dovedi performante inalte”, atunci acest proces incepe inca din momentul initial al selectiei si al recrutarii. Suntem ambitiosi si dorim sa-i avem alaturi pe cei mai buni si mai talentati oameni pe care ii putem gasi pe piata.

In acest sens, ne uitam la cunostinte, pregatire si expertiza, dar mai ales la potential sau talent. Oricum am numi acest potential, el se refera la o serie de componente de comportament si de personalitate. Pe aceasta din urma, ulterior, o putem construi sau dezvolta.

Totusi, cred ca cea mai importanta trasatura care ne motiveaza in a ne descoperi si a ne urma vocatia este cultura noastra organizationala, care se reflecta in primul rand in atmosfera si in mediul nostru de lucru. Acesta ne stimuleaza sa fim o echipa, sa invatam permanent, sa comunicam, sa luptam pentru a atinge rezultatele dorite, sa fim antreprenori si inovatori.

Cele de mai sus sunt sustinute prin procese si sisteme organizationale care urmaresc atat identificarea nevoilor de dezvoltare, cat si activitatile si tehnicile de invatare variate (instruire, coaching, tutoring, simulari de afaceri, ateliere de lucru, invatare experientiala etc.).

Se intampla ca un angajat sa fie mutat de pe un post pe altul, in care se considera ca ar da mai mult randament?

Noi ne dorim sa avem oamenii potriviti la locul potrivit. Aceasta presupune atat performanta la serviciu, cat si incurajarea oamenilor sa se “imbogateasca” prin acumulare de experienta. Sprijinim oamenii sa “creasca” in organizatie nu doar ierarhic, ci si prin participarea la programe de rotatie sau prin mutari laterale. Totodata, stimulam recrutarea interna catre pozitiile libere in organizatie.

O data ce ai in organizatie oamenii potriviti si talentati, randamentul vine
dintr-o buna intelegere a criteriilor de performanta care se asteapta de la ei. Pentru aceasta, managerul are la indemana sistemul de management al performantei. Dar randamentul vine mai ales din comportament si din dorinta fiecaruia de a se imbogati profesional. Si aici e de mare in ajutor cultura noastra organizationala orientata catre client si bazata pe dorinta de invatare continua, schimbare, antreprenoriat, inovatie si comunicare.

Se fac evaluari periodice ale
performantei angajatilor?

Evaluarea performantei in Connex este bazata pe obiective de afaceri si comportamente. Mai exact, masuram atat rezultatele obtinute, cat si modul in care acestea sunt atinse. Comportamentele sunt valorile Connex, precum si un set de competente asociate fiecarei pozitii din organizatie.

Cum li se masoara gradul de satisfactie fata de munca depusa?

In primul rand, prin feedback si comunicare, in orice moment al anului si asociat activitatilor de zi cu zi. Apoi, prin ceea ce noi numim “a lua pulsul”. Ma refer aici la Sondajul de Opinie a Angajatilor, care are loc o data pe an si la care participa toti angajatii Connex.

Imi puteti da un exemplu concret
despre cum ajutati oamenii sa-si gaseasca vocatia?

Cred ca cel mai la indemana exemplu este programul nostru de consiliere in cariera. El se adreseaza oricarui angajat care doreste sa afle mai mult despre potentialul propriu sau despre aptitudinile personale. Este un program structurat, facilitat de catre consultantii de Resurse Umane specializati in acest subiect, si al carui obiectiv final este sa ajute oamenii sa gaseasca raspunsuri la intrebarile privind potentialul lor, sau sa invete mai multe despre cariera pe care doresc sa si-o cladeasca.

Lasa vocatia sa te gaseasca!

Ii cunoasteti caricaturile, le-ati vazut in cele mai importante
cotidiene centrale din Romania. Cineva fara inclinatie spre asa ceva nu ar putea sa faca astfel de caricaturi, dar experienta lui Vali Ivan, caricaturistul-editorialist de la “Jurnalul National”, este un exemplu ca, uneori, nu tu iti
descoperi vocatia, ci vocatia te descopera pe tine.

Perioada romantica

Vali Ivan a terminat Facultatea de Mecanica din cadrul Politehnicii bucurestene. Ca mai toti cei care s-au indreptat spre inginerie in anii de dinainte de 1989, si Vali Ivan a ales acest domeniu sperand ca va putea “prinde” un post in orasul natal, la Turnu Magurele, la combinatul chimic de aici. A venit Revolutia si profesia de inginer nu a mai fost atat de cautata. Sotia era si ea inginera, au venit copiii, salariile stagnau… Clar, ingineria nu mai mergea. In 1990, a publicat cateva caricaturi in oficiosul PNT, “Dreptatea” – un serial de banda desenata intitulat “Ispravile lui Zambarica”, al carui personaj principal era un om politic la moda atunci… si inca 15 ani dupa aceea. In paralel, mai publica niste caricaturi in “Romania Libera”, dar sporadic. “Cand mai aveam cate o idee – era acea euforie, toata lumea facea politica – ma duceam si o dadeam la vreo redactie, dar nu era ceva constant. Numai rubrica de la <> era constanta. Insa am intrerupt-o la un moment dat, pentru ca era foarte costisitor. Serviciul imi acapara aproape tot timpul. Plus ca acolo se facea un fel de voluntariat”, isi aminteste Vali Ivan.

Tentative de desen mai existasera si inainte de '90. La scoala, caricaturistul “Jurnalului National” isi desena colegii, iar mai tarziu, in armata, isi “facea mana” reproducand picturi celebre, dupa Da Vinci sau Rembrandt, pentru ofiterii superiori. Dar nu exista o mare atractie spre zona artelor. “Puteam sa fac acest lucru, dar nu mi-am zis niciodata <>”, marturiseste Vali Ivan. De altfel, in clasa a opta, parintii au vrut sa il trimita la Bucuresti, la Liceul de Arta “Nicolae Tonitza”, dar el a refuzat, optand in schimb pentru un liceu cu profil real.

Trecerea la profesionism

Perioada de caricaturist amator a durat pana in 1994. Trecerea la statutul de profesionist s-a datorat unei caricaturi vazute de Vali Ivan in ziarul “Romania Libera”. Era un desen al unui caricaturist american, publicat initial in revista “Times International”. Vazand-o, si-a spus “Pot sa fac si eu asa ceva!” Si, fiind un tip autodidact, a inceput sa studieze. Nu “Manualul caricaturistului incepator” – probabil nici nu exista asa ceva – ci chipurile personajelor politice ale vremii. Asa au inceput sa apara figurile caricaturizate ale lui Ion Iliescu, Petre Roman, Ion Ratiu, Radu Campeanu s.a. “Nu era asa usor. La portrete nu aveam probleme, dar, daca vrei sa faci o caricatura, se schimba lucrurile. Caricatura buna nu este aceea in care deformezi personajul respectiv. Trebuie sa ii scoti in evidenta caracterul. Recunosti un om nu neaparat dupa forma fetei, ci mai mult dupa ceea ce exprima. Exagerezi anumite forme, dar nu foarte mult. Mi-au trebuit cateva luni bune sa fac acest lucru. <>, de exemplu, a trecut prin foarte multe stadii pana a ajuns la o forma multumitoare. Zambea, avea gura labartata, dar nu era el”, recunoaste Vali Ivan.

A ajuns la “Evenimentul Zilei”, unde, la doua zile dupa ce a lasat desenele, a fost chemat de Ion Cristoiu, care i-a propus sa se angajeze. El dorea doar o colaborare, dar a raspuns solicitarii lui Ion Cristoiu. “Oricum, era mai frumos decat sa lucrez in productie. In industrie, nimic nu mai mergea”, isi aminteste el.

Experienta de la “Evenimentul Zilei” a durat un an si jumatate, perioada in care Vali Ivan a petrecut foarte mult timp in redactie – pentru ca, spune el, un caricaturist care nu isi petrece mult timp intr-o redactie nu are sanse sa faca o foarte mare performanta in domeniul caricaturii de presa. “A evolua in caricatura inseamna sa faci in asa fel incat un desen sa exprime cat un intreg editorial”, crede caricaturistul.

La “Evenimentul Zilei” nu era insa caricaturist de editorial, adica de prima pagina, iar Vali Ivan simtea ca depasise stadiul in care sa faca numai caricaturi de interior. La “Romania Libera” a gasit ceea ce isi dorea – postul de caricaturist de prima pagina. Asta pe langa caricaturile pentru pagina de stiri internationale.

De la “Romania Libera”, a ajuns la “Adevarul”. Aici realiza, intre altele, “Pagina a sasea pentru ziua a saptea”, o pagina de umor care aparea sambata. Era realizata in colectiv, la conceperea ei participand, intre altii, si Cristian Tudor Popescu.

Dupa “Adevarul”, a urmat “Jurnalul National”, unde realizeaza o rubrica de caricatura de editorial. La aceasta se adauga pagina de banda desenata ce apare in editia de sambata.

Nu mai e timp de regrete

Vali Ivan nu regreta absolut deloc alegerea facuta in 1994, cand a lasat un serviciu (relativ) sigur, ce aducea niste venituri, mici-mari, dar constante, pentru o meserie noua. A avut insa noroc: l-a sustinut si familia – sotia este si ea ziarist la “Jurnalul National”. Ceea ce ii lipseste acum cel mai mult este timpul: marturiseste ca, la realizarea unei caricaturi, cel mai mult dureaza documentarea. Iar cand a realizat volumul de benzi desenate “Cinci saptamani in balon”, un an de zile nu a existat pentru familie. “Dar nu mi-a zis nimeni nimic”.

Nu se considera artist – “Daca esti artist, e foarte greu sa faci caricatura. E bine sa ai un stil foarte implicat in realitate si concis, ingineresc as putea spune. In caricatura, totul se restrange la cateva linii si un rand-doua de text” – dar si-a creat propriul stil, pe care nu si l-ar schimba, pentru ca asta ar insemna sa-si schimbe personalitatea.

Satisfactiile cele mai mari pe care i le ofera aceasta profesie apar atunci cand este sunat de o cunostinta, care il felicita pentru vreuna dintre caricaturile sale. Isi da seama ca o caricatura este geniala atunci cand el insusi pufneste in ras cand o vede finisata – si asta pentru ca, de-a lungul timpului, simtul umorului i s-a mai tocit, nu mai rade atat de usor. Nu il atrag, insa, foarte mult festivalurile de caricatura, a refuzat zeci de invitatii pana acum.

O sursa de venit, o profesie, o pasiune, o vocatie

Caricatura de presa reprezinta pentru Vali Ivan toate acestea la un loc, desi a fost initial ceva “peste”, doar o modalitate alternativa de a mai castiga niste bani. Este mediul in care se simte bine. Nu spune niciodata ca nu mai poate, ca ii e lehamite, ca vrea sa faca altceva. “Fiecare zi e o experienta noua si fiecare caricatura pe care o produc e ceva nou. Este o meserie care nu te plictiseste. Nu ajungi niciodata la rutina. E un act de creatie”.