Diana Tănase despre tipurile de consumatori: Ne aflăm într-o eră a versatilității
Diana va participa săptămâna viitoare la TeCOMM – conferința de eCommerce din Cluj-Napoca, ce va avea loc în 21-22 Octombrie. În ceea ce privește planurile MasterCard pentru viitor: „În 2016, vom da un nou „twist” inițiativelor deja cunoscute – vom dezvolta cea mai compactă și echilibrată colecție de beneficii pentru cardurile Premium, vom pregăti noi „surprize de neprețuit” celor care plătesc contactless în orice împrejurare, dar vom lansa și noi platforme gândite să schimbe cotidianul în experiențe unice și memorabile”.
TeCOMM: Care a fost traiectoria Dvs. în domeniul marketing-ului?
Diana Tănase: Aș putea spune că ea se înscrie într-un cadru destul de previzibil. Am început într-o agenție de producție publicitară „de familie”, unde am construit bazele competențelor actuale, pe care apoi le-am dezvoltat în cadrul uneia dintre cele mai mari agenții din România. Cele două etape m-au pregătit pentru a face trecerea „la client”, cum ar spune colegii din agenție, iar la MasterCard simt că am atât libertatea, cât și mijloacele de a pune în practică atât teoria din agenție, cât și experiența, care se acumulează cu fiecare zi.
TeCOMM: Care considerați că sunt cele mai importante trei calități pentru un om de marketing?
Cred că un om de marketing trebuie să aibă, în primul rând, o ușurință în comunicare, întrucât trebuie să colaboreze cu personalități dintre cele mai diverse. De asemenea, trebuie să-și poate convinge atât clienții, cât colegii, la fel cum trebuie să fie un bun ascultător, pentru a înțelege cererile și nevoile celor din jur – pornind de la partea de business a companiei și până la beneficiarul produsului final, clientul. În același timp, autenticitatea și sinceritatea ajută substanțial – acestea transpar prin orice campanie care iese din mâna unui om de marketing. Și conținutul. Este important ca tot ce gândești și ce faci să aibă conținut, altfel vei avea doar un mare ambalaj frumos, dar gol.
TeCOMM: Care sunt tendințele de pe piața cardurilor în această perioadă?
Există mai multe tendințe, la nivel global, în materie de carduri. Cele mai importante, din punct de vedere al creșterii ratei de adopție, sunt reprezentate de plățile mobile, precum și de extinderea generalizată și diversificarea plăților contactless. Daca prima inițiativă vizibilă si remarcabilă a fost la noi cea din transportul public, începută acum 5 ani, contactless-ul ușurează acum viețile românilor și în retail, la vendomate, la evenimente și festivaluri – în 2014 am introdus pentru prima dată, împreună cu TIFF, acceptarea contactless în cadrul unui festival din România, iar în 2015 am continuat prin parteneriatul cu Electric Castle, unde posesorii cardurilor MasterCard și Maestro au putut plăti direct la toate punctele de vânzare din incinta evenimentului.
TeCOMM: În raport cu anii trecuți, considerați că a scăzut reticența românilor în utilizarea cardurilor?
Diana Tănase: Cu siguranță, se conturează o schimbare, atât la nivelul percepției, cât și practic, la nivelul utilizării cardurilor. Utilizarea în România este polarizată – avem, pe de-o parte, o masă critică de early adopters și heavy users și, în același timp, o parte semnificativă de oameni rezistenți la schimbare. Ce ne dorim noi, și toate eforturile MasterCard merg în această direcție, este să familiarizăm toți consumatorii cu beneficiile plății cu cardul – că este vorba de cumpărăturile zilnice, de biletul de autobus, de pachetul de biscuiți de la vendomat sau de plata facturii.
TeCOMM: Ce proiecte are MasterCard în viitorul apropiat?
MasterCard este un lider în inovații tehnologice, astfel că în permanență avem în pregătire multe noutăți – despre o parte dintre acestea voi vorbi și în cadrul conferinței. În 2016, vom da un nou “twist” inițiativelor deja cunoscute – vom dezvolta cea mai compactă și echilibrată colecție de beneficii pentru cardurile Premium, vom pregăti noi “surprize de neprețuit” celor care plătesc contactless în orice împrejurare, dar vom lansa și noi platforme gândite să schimbe cotidianul în experiențe unice și memorabile. Vom continua să construim în jurul serviciului nostru MasterPass, care devine din ce în ce mai interesant, atât pentru consumatori, cât și pentru furnizorii de servicii de plată electronice, pentru că duce plățile digitale la următorul nivel și simplifică semnificativ procesul de check-out.
TeCOMM: Power to the Customers este tema principală de la cea de-a cincea ediție TeCOMM- conferința de eCommerce. Ce înseamnă pentru MasterCard ca puterea să fie în mâinile consumatorului?
După cum spuneam și mai devreme, sunt de părere că ne aflăm într-o eră a versatilității, în care putem observa mai multe tipuri de consumatori, de la cei tradiționali, la noul model de consumator, digitalizat, specializat și care nu acceptă granițele fizice ale comerțului. Astfel, MasterCard a identificat atât nevoia de diversificare a opțiunilor de plată disponibile consumatorului, cât și deschiderea orizontului de cumpărături al acestuia către comercianți internaționali, în condiții convenabile și accesibile.
TeCOMM: Veţi participa în acest an la TeCOMM, la debate-ul 8 Nightmares for online Shops. Pentru a oferi un preambul celor care vor participa la această dezbatere, ne puteţi aminti unul dintre “coşmarurile” cu care se confruntă magazinele online?
Firește, provocările unui comerciant online sunt multiple și variază cu dimensiunea și domeniul de afaceri al comerciantului, însă, din discuțiile purtate cu numeroși comercianți cu care colaborăm, consider că un aspect pe marginea căruia pot comenta este abandonul cumpărăturilor la momentul checkout-ului. Adesea, există o corelație directă între simplitatea experienței de plată și gradul de finalizare al comenzilor, mai ales atunci când consumatorul utilizează o platformă mobilă. De asemenea, rata de abandon crește pe măsură ce dimensiunea device-ului scade – și cu toții avem la îndemână mai degrabă device-ul mai mic, decât pe cel mai mare. Astfel, optimizarea site-urilor pentru mobile, precum și asigurarea unei experiențe de plată cât mai fluide și simple, maximizează vânzările. Vă voi povesti mai multe la TeComm.
TeCOMM – conferința de eCommerce din Cluj-Napoca se află la cea de-a cincea ediție și va avea loc în 21-22 Octombrie, în cadrul Grand Hotel Italia*****. Înscrierile pot fi făcute pe www.cluj.tecomm.ro.