Educație alternativă în beneficiile faunei din parcuri. Ce au învățat copiii din mai multe orașe românești
Obiectivul acestor ateliere a fost educarea copiilor cu privire la păsările pe care le pot întâlni în grădini și în parcuri în această perioadă a anului, cum le pot ajuta să treacă mai ușor peste zilele geroase, unde pot amplasa căsuțele lor și ce hrană trebuie să le ofere. Tematica atelierelor a fost strâns legată de tema abordată în magazine pe parcursul lunii noiembrie – hrănirea păsărilor zburătoare pe timpul iernii.
„Ne dorim foarte mult să susținem elevii în desfășurarea de acțiuni extracurriculare și, din acest motiv, am organizat, în perioada 27 noiembrie – 8 decembrie, ateliere dedicate. Practic, inițiativele desfășurate în această perioadă au venit în continuarea săptămânii Școala Altfel”, a menționat Mugurel-Horia Rusu, Director General Hornbach România.
Copiii din clasele I – III au realizat decorațiuni pictate pe căsuțele de păsări, în timp ce elevii din clasa a IV-a și gimnaziu au fost inițiați în acoperirea creativă a suportului din lemn. Căsuțele au fost, ulterior, umplute cu grăunțe, iar copiii au primit indicații asupra locului unde pot fi amplasate. În felul acesta, susțin organizatorii, participanții și-au dezvoltat abilitățile de a-și construi singuri un obiect și, totodată, au învățat cum să ocrotească natura și să îngrijească păsările în perioada de iarnă.
Atelierele au avut loc în toate locațiile Hornbach din țară, participanții fiind elevi ai unor școli din proximitatea magazinelor: Timișoara, Brașov, Sibiu, București.
În total, la atelierele desfășurate în magazinele Hornbach din București și din țară au participat peste 170 de copii.