Enescu. Program de festival (17, 18, 19 septembrie)
17 septembrie
Cea de-a doua apariţie în cadrul „Concertelor de la miezul nopţii” a Cameratei Salzburg este probabil la fel de aşteptată de publicul bucureştean ca şi cea din seara precedentă, când apreciata formaţie camerală s-a aflat pe scena Ateneul Român cu un program integral Felix Mendelssohn.
În seara de 17 septembrie, muzicienii vor interpreta din nou un program alcătuit exclusiv din opusuri ale compozitorului german: Uvertura „Hebridele” op. 26, Concertul pentru 2 piane şi orchestră în Mi Major – avându-le soliste pe Katia şi Marielle Labeque din Franţa, care alcătuiesc unul dintre cele mai apreciate duouri pianistice ale lumii muzicale internaţionale – şi Simfonia nr. 3 op. 56 în la minor „Scoţiana”.
Camerata Salzburg a fost înfiinţată în 1952, de Bernhard Paumgartner, reunind profesori şi studenţi ai renumitei Universităţi „Mozarteum”. În timp, de destinul Cameratei s-au ocupat artişti ca Antonio Janigro, Sándor Végh, Sir Roger Norrington sau Leonidas Kavakos, iar din această toamnă dirijorul principal al orchestrei este Louis Langrée. Spaţiul care găzduieşte cele mai multe dintre apariţiile Cameratei Salzburg este splendidul „Mozarteum”, realizare din 1914 a arhitectului Richard Berndl.
Înregistrarea concertului va putea fi ascultată în 29 septembrie la Radio România Muzical şi Radio România Cultural, de la ora 17,00. (Ştefan Costache şi Hajnalka Kerekes)
În seria „Mari Orchestre ale lumii”, zilele de 17 şi 18 septembrie prilejuiesc publicului românesc întâlnirea cu unul dintre cele mai longevive ansambluri simfonice britanice: Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool. 1840 este anul în care a luat fiinţă prestigioasa formaţie, la pupitrul căreia s-au aflat de-a lungul timpului nume sonore, ca Bruno Walter, Thomas Beecham, Marek Janowski şi, mai recent, tânărul Vasili Petrenko, dirijor-şef din 2006 al orchestrei, care va conduce concertele de la Bucureşti.
Vasili Petrenko, format la Conservatorul de Muzică din Sankt Petersburg, a beneficiat de o îndrumare profesională de excepţie, printre profesorii săi numărându-se Ilia Musin, Iuri Temirkanov sau Essa Peka-Salonen.
În seara zilei de 17 septembrie, începtând cu ora 19.30, ansamblul simfonic britanic va interpreta un program alcătuit din Suita a II-a de George Enescu, Concertul pentru vioară şi orchestră de William Walton şi Simfonia a VII-a de Serghei Prokofiev.
În ipostază solistică va apărea o altă atracţie a acestei ediţii, celebra violonistă japoneză Midori Goto, care va putea fi urmărită la Bucureşti cântând pe vioara sa Guarnieri del Gesu din 1734. Înregistrarea concertului va fi difuzată de posturile Radio România Muzical şi Radio România Cultural în 20 septembrie, de la ora 19.30. (Ioana Marghita şi Hajnalka Kerekes)
18 septembrie
În acestă ediţie a Festivalului "George Enescu" veţi avea ocazia să îi urmăriţi şi pe câţiva dintre soliştii Radioului – membrii Cvartetului Voces, violonistul Alexandru Tomescu şi pianistul Horia Mihail, care vor susţine două recitaluri: unul la Iaşi, în 16 septembrie, iar altul la Bucureşti, în 18 septembrie, acesta din urmă la Ateneul Român începând cu ora 17.00, încadrat în seria "Recitaluri şi concerte camerale".
Programul este alcătuit din lucrări de Ernest Chausson şi Wolfgang Amadeus Mozart.
Fondat în 1973, Cvartetul Voces este format din violoniştii Bujor Prelipcean şi Anton Diaconu, violistul Constantin Stanciu şi violoncelistul Dan Prelipcean. Cei patru au fost invitaţi să susţină recitaluri în destinaţii consacrate în circutul muzical internaţional: Salzburg, Bayreuth, Sienna şi Toronto sunt doar câteva exemple. Turneul "Stradivarius" 2011, în care Alexandru Tomescu şi-a propus să răspundă dilemei "Paganini – înger sau demon", interpretând cele 24 de capricii semnate de marele compozitor, a fost un succes răsunător, la fel ca şi periplul pianistului Horia Mihail, care, tot în 2011, a refăcut traseul de acum mai bine de 150 de ani în România, al lui Franz Liszt.
Recitalul poate fi ascultat în transmisiune directă la Radio România Muzical şi Radio România Cultural. (Petra Gherasim şi Hajnalka Kerekes)
În seria „Mari Orchestre ale lumii”, ziua de 18 septembrie prilejuieşte reîntâlnirea publicului românesc cu unul dintre cele mai longevive ansambluri simfonice britanice: Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool.
1840 este anul în care a luat fiinţă prestigioasa formaţie, la pupitrul căreia s-au aflat de-a lungul timpului nume sonore, ca Bruno Walter, Thomas Beecham, Marek Janowski şi, mai recent, tânărul Vasili Petrenko, dirijor-şef din 2006 al orchestrei, care va conduce concertele de la Bucureşti. Vasili Petrenko, format la Conservatorul de Muzică din Sankt Petersburg, a beneficiat de o îndrumare profesională de excepţie, printre profesorii săi numărându-se Ilia Musin, Iuri Temirkanov sau Essa Peka-Salonen.
După ce, în sera zilei de 17 septembrie, publicul de la Sala Mare a Palatului a putut asculta, în interpretarea acestui ansamblu, opusuri de George Enescu, William Walton şi Serghei Prokofiev, în 18 septembrie, Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool propune un program alcătuit integral din lucrări semnate de autori ruşi: Simfonia în trei mişcări de Igor Stravinski, Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră de Serghei Prokofiev şi Simfonia a III-a de Serghei Rahmaninov. Respectând ideea de unitate, şi solistul Alexei Volodin vine tot din spaţiul rusesc. Câştigător în 2003, la vârsta de 26 de ani, al concursului Geza Anda de la Zürich, Alexei Volodin face parte din noul val de pianişti de talent aflaţi în plină afirmare internaţională.
Înregistrarea concertului va fi difuzată de posturile Radio România Muzical şi Radio România Cultural miercuri, 21 septembrie, de la ora 19.30. (Ioana Marghita şi Hajnalka Kerekes)
Seara zilei de 18 septembrie aduce ultima apariţie a Cameratei Salzburg, în cadrul ediţiei din acest an a Festivalului "George Enescu".
Camerata Salzburg – printre cele mai apreciate orchestre de cameră ale ultimelor decenii – a fost înfiinţată în 1952 de Bernhard Paumgartner reunind, la început, profesori şi studenţi ai renumitei Universităţi "Mozarteum". În timp, de destinul Cameratei s-au ocupat artişti ca Antonio Janigro, Sandor Vegh, Sir Roger Norrington sau Leonidas Kavakos iar din această toamnă, dirijorul principal al orchestrei este Louis Langrée. Spaţiul care găzduieşte cele mai multe dintre apariţiile Cameratei Salzburg este splendidul "Mozarteum", realizare din 1914 a arhitectului Richard Berndl.
Evenimentul din 18 septembrie, încadrat în seria "Concertelor de la miezul nopţii" – pe care Camerata Salzburg şi dirijorul Cristian Mandeal îl vor susţine la Ateneul Român, începând cu ora 22,30 – asemenea celor două concerte din serile precedente, va avea un program alcătuit integral din lucrări de Felix Mendelssohn: Concertul nr. 1 op. 25 în sol minor pentru pian şi orchestră şi Simfonia a II-a "Lobgesang" op. 52 în Si bemol major.
Protagonist al Concertului nr. 1 op. 25 de Mendelssohn va fi pianistul Jean-Bernard Pommier, iar la prezentarea Simfoniei a II-a îşi vor da concursul soprana Ruth Ziesak, soprana Simona Mihai, tenorul Christian Elsner şi Corul Filarmonicii din Cluj-Napoca.
Concertul va fi transmis în direct de Radio România Muzical şi Radio România Cultural. (Ştefan Costache şi Hajnalka Kerekes)
19 septembrie
Ziua de 19 septembrie aduce pe scena Sălii Mari a Palatului, în ciclul „Mari orchestre ale lumii”, artişti cu nume răsunătoare, care se bucură de aprecierea publicului de peste tot, de ani buni. Este vorba despre dirijorul Zubin Mehta, care se va afla la pupitrul Orchestrei Filarmonice din Israel şi de violonistul Vadim Repin.
Programul concertului, pe care muzicienii îl vor prezenta în seara zilei de 19 septembrie, cuprinde trei opusuri de Piotr Ilici Ceaikovski: Andante Cantabile op. 11 pentru violoncel şi orchestră, Simfonia a IV-a op. 36 în fa minor şi Concertul op. 35 în Re major pentru vioară şi orchestră – cu Vadim Repin, solist.
Zubin Mehta este, fără îndoială, o celebritate, un dirijor care are o colaborare specială, de peste patru decenii cu Orchestra Filarmonică din Israel. În 1981 Mehta a devenit director artistic pe viaţă al formaţiei. În timp, Mehta a mai ocupat posturile de director artistic al Filarmonicii din New York şi al Operei Bavareze de Stat din München.
Şi numele lui Vadim Repin este de mare rezonanţă, ca cel mai tânăr câştigător din istoria Concursului „Regina Elisabeta” de la Bruxelles. În momentul de faţă, Repin este un partener de scenă obişnuit pentru muzicieni ca Martha Argerich, Evgheni Kissin, Mischa Maisky sau Nikolai Luganski, concertând sub baghete faimoase ca Riccardo Muti, Kent Nagano sau Riccardo Chailly.
Concertul va avea loc la Sala Palatului de la ora 19,30 şi va fi redifuzat de Radio România Muzical în 22 septembrie de la aceeaşi oră. (Petra Gherasim şi Hajnalka Kerekes)