Eticheta in afaceri (X) – Olanda
Din punctul de vedere al dimensiunilor culturale, Olanda este similara tarilor scandinave. Dimensiunea "individualism" are o valoare ridicata, fapt care indica o societate cu atitudini individualiste, legaturi relativ relaxate cu ceilalti, un nivel crescut de incredere in fortele proprii, precum si o orientare spre grija fata de sine si fata de familie. Tot aceasta dimensiune implica drept norma puternica respectarea aspectelor private, complet separate de cele publice sau profesionale. Evitarea incertitudinii are o valoare moderata, fapt care indica orientarea spre crearea si respectarea mai multor legi, reguli si proceduri care acopera multe dintre situatiile sociale. Cea mai scazuta valoare o are dimensiunea "masculinitate" (mult sub media europeana, respectiv mondiala), fapt care indica o societate egalitarista, in care femeile sunt tratate in mod egal cu barbatii si orientata spre grija fata de membrii ei.
Prezentare
Olandezii tin la imaginea lor, totusi nu vor sa atraga atentia in mod ostentativ, pentru ca tin la principiile lor de egalitarism. Toleranti fata de ceilalti, disciplinati, conservatori si atenti la cele mai mici detalii, ei se percep ca fiind oameni harnici, practici si bine organizati. Tinuta lor vestimentara este relativ conservatoare. In mediile financiare poate fi chiar foarte conservatoare – prin costumele inchise la culoare – in timp ce in IT si vanzari poate fi casual.
In unele organizatii, superiorii ierarhic pot fi chiar mai informal imbracati decat ceilalti angajati. Cu cat executivii au mai mult succes sau sunt mai instariti, cu atat este mai mare efortul lor de a pastra o imagine obisnuita.
Salutul
Strangerea mainilor, insotita de un zambet discret si repetarea numelui propriu constituie salutul uzual. In cultura de afaceri, prezentarea cu titlul profesional si cu numele de familie este intotdeauna recomandata, cel putin pana cand sunteti invitati sa procedati altfel. Puteti folosi si apelativele domn sau doamna – in limba olandeza mijnheer sau mevrouw. Strangerea mainilor este ritualul recomandat atat la inceperea cat si la incheierea intrunirilor.
La intrarea in spatii publice (birouri, magazine etc.) de asemenea, se saluta.
In public
Desi exceptia o fac cei din Amsterdam, olandezii sunt persoane mai rezervate. Este recomandabil sa afisati un comportament linistit si sa nu vorbiti exagerat de tare. Acest lucru se aplica inclusiv in cazul in care doriti sa chemati un chelner: contactul vizual si miscarea discreta pe verticala a capului fiind suficiente.
Femeile olandeze considera sarutul mainii exagerat, dar apreciaza cand barbatii le deschid usa. La urcarea scarilor, barbatii preced femeile, ordinea
schimbandu-se la coborare. Daca treceti pe langa o alta persoana prin spatii inguste, este nepoliticos sa o faceti cu spatele.
Distanta fizica sociala este mai mica decat in SUA, dar mai mare decat in Asia. Lungimea de un brat este recomandabila pentru confortul interlocutorului dv.
Punctualitatea
Olandezii considera punctualitatea un lucru extrem de serios. Intarzierea, chiar si de cateva minute, poate fi perceputa drept un semn al neseriozitatii sau o incapacitate de organizare personala. Daca stiti ca veti intarzia, anuntati imediat (oferind o explicatie plauzibila), deoarece anularea unei intalniri din partea dv. va poate prejudicia imaginea si relatia de afaceri.
In Olanda, programul uzual de lucru este de la 8.30 la 17.30. Intalnirile sunt programate cu aproximativ doua saptamani in avans (prin telefon sau fax) sau chiar o luna (prin email). Evitati planificarea unor intalniri in lunile iulie, august sau la sfarsitul lui decembrie. Acestea sunt perioade de vacanta.
Discutii formale
Intalnirile de lucru sunt destul de formale si pastreaza ordinea si timpul alocat din agenda prestabilita. Timpul acordat socializarii este scurt, trecerea la subiectul discutiei se face imediat dupa prezentare. Cartile de vizita se schimba tot atunci. Ele pot fi in limba engleza, dar materialele tehnice, in special cele care contin o terminologie complicata este recomandabil sa fie traduse in olandeza, insotite de reprezentari grafice concludente.
In cadrul discutiilor este foarte apreciata sinceritatea, dar si flexibilitatea de a ajunge la un compromis. Nu va hazardati sa faceti promisiuni fara acoperire.
Cea mai buna strategie de convingere este sa va rezumati la date, informatii si fapte clare, concise si verificabile (fiind destul de probabil ca interlocutorii dv. sa fi facut ei insisi o verificare prealabila).
In mediul de afaceri nu este indicat sa zambiti tot timpul, acest comportament fiind interpretat ca nesinceritate.
Aspectele emotionale sunt mai putin importante in deciziile de afaceri. Procesul de luare a deciziilor este mai lent, datorita orientarii spre informare si obtinerea unui consens. Chiar si in structurile ierarhice superioare, unde se iau deciziile, sefii cer si respecta opiniile tuturor celor implicati. In schimb, odata luata decizia, fiti siguri ca ea va fi dusa la indeplinire cu angajament in atingerea obiectivului.
In timpul negocierilor evitati confruntarea sau alte tactici de marire a presiunii cu interlocutorii dv.
Contactul vizual direct este perceput ca un semn de sinceritate, dar fixarea continua a privirii interlocutorului poate fi resimtita ca agresivitate sau lipsa a unor deprinderi sociale.
La discutiile de afaceri, subiectele personale nu isi au locul.
Conversatii de afaceri la masa
Majoritatea invitatiilor la masa vor fi la restaurant sau la cantina din cadrul companiei si foarte rar acasa. Discutii de afaceri informale pot avea loc la pranz sau la cina, ambele mai scurte decat in alte tari. Daca totusi sunteti invitati acasa, considerati-o ca pe o onoare deosebita care vi se acorda. Indiferent de motivul invitatiei, este recomandabil sa ajungeti la timp si sa nu uitati de cadoul pentru gazda. Sunt recomandate cadourile mici sau modeste: ciocolata, un ghiveci cu flori sau un buchet de flori in numar impar (dar nu 13), carti despre tara dv. de provenienta, lichior din import, accesorii pentru birou. Nerecomandate sunt obiectele ascutite (de exemplu, un set de cutite semnifica ghinion).
Subiecte posibile de discutie: tara dv. de provenienta, calatoriile si politica (daca sunteti bine informat). Subiecte nerecomandate: discutii despre venituri, posesiuni materiale, criticarea familiei regale olandeze, religie.
Eticheta bacsisului
Toate restaurantele includ bacsisul pe nota de plata. Pentru o calitate deosebita a servirii puteti lasa in plus 5-10% din valoare. Barmanii primesc in jur de 2-5% din valoarea consumatiei. La coafor suma poate varia intre 5-10% din valoarea serviciului, iar pentru taximetrist, 1-2 euro este o suma satisfacatoare, suma care creste daca ati avut bagaje grele. La hotel, cameristele primesc pana la 2 euro pentru fiecare zi de sedere, 1 euro de bagaj pentru portar sau hamal, iar receptionerul care a oferit servicii speciale astepta si el un bacsis.