Florin Jianu este noul președinte al CNIPMMR
Cea de-a VII-a Convenție Națională CNIPMMR a avut loc vineri, 15 aprilie 2016 la Sinaia, reunind 200 de reprezentanți ai structurilor Consiliului active la nivel național, având ca obiectiv prezentarea Raportului activității în perioada 2012 — 2016 și alegerea unei noi structuri de conducere a organizației pentru perioada 2016 — 2020.
'CNIPMMR va fi până în 2020 cea mai puternică organizație patronală din Sud-Estul Europei, iar la acest obiectiv va lucra toată echipa de conducere a organizației. O organizație puternică înseamnă un mediu de afaceri reprezentat și consolidat. Iar pentru ca acest lucru să se îndeplinească am elaborat o strategie de dezvoltare a organizației care va viza reprezentarea a cel puțin 50.000 de companii cu peste 1.000.000 de angajați, 12 proiecte implementate (Invest in Romania, Capitala antreprenoriatului, România educativă, etc), lansarea unui fond de investiții privat și a unei rețele de business angels', a declarat Florin Jianu.