Fonduri europene pentru inserţia studenţilor la agronomie pe piaţa muncii
Proiectul derulat în perioada iulie– decembrie 2015 vizează consilierea și orientarea profesională a 220 de studenți din anii II și III ai Facultății de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară – București, organizându-se stagii de practică și schimburi de experiență prin vizite tematice de orientare profesională în România și Spania.
Pe parcursul conferinței, la care au participat peste 70 de persoane, invitații care au luat cuvântul, reprezentanți ai solicitantului, partenerilor și ai mediului de afaceri au susținut importanța facilitării procesului de inserție pe piața muncii a studenților, ceea ce se urmarește, de fapt, prin implementarea proiectului POSDRU/189/2.1/G/156424 .
Evenimentul s-a încheiat printr-o sesiune de întrebări şi răspunsuri între studenţi, speakerii din companii şi echipa de management şi implementare a proiectului.