Fostul ministru Ioana Petrescu va fi vicepreședinte BEI
Fostul ministru de Finanțe Ioana Petrescu va fi vicepreședinte al Băncii Europene de Investiții. Ea îl va înlocui pe Mihai Tănăsescu pentru restul mandatului deținut de acesta, adică pentru un an.
Remunerația funcției depășește 20.000 de euro lunar, transmite Digi 24. Bucureștiul a transmis deja propunerea ca Ioana Petrescu să reprezinte România în cadrul BEI, după ce premierul Victor Ponta a discutat decizia cu președintele Klaus Iohannis.
Schimbarea are loc în condițiile în care România e presată să îl retragă pe Tănăsescu din funcție din cauză că numele său a apărut în mega-dosarul de corupție Microsoft.