Frumoasa din Pădurea Adormită şi Cenuşăreasa!, în Parcul Cişmigiu
Astăzi, 27 iulie, de la 19.00, puteţi viziona unul dintre cele mai frumoase balete ale tuturor timpurilor: FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ, după celebrul basm al lui Charles Perrault, în viziunea adaptată pentru copii de către coregraful MIHAI BABUŞKA. În distribuţie îi veţi aplauda pe artiştii Operei Comice Pentru Copii: Alis Birjovanu, Alexandra Corneanu, Andreea Soare, Theodora Munteanu, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Robert Ştefu, Daniel Manea, Mihai Pricope, Andrei Dogaru, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga, Valentin Racoveanu.
Duminică, 28 iulie, tot de la ora 19.00, în acelaşi frumos parc bucureştean, puteţi vedea un alt spectacol de balet apreciat pe scena Operei Comice Pentru Copii: CENUŞĂREASA, în regia şi coregrafia CORINEI DUMITRESCU. Îi veţi revedea pe apreciaţii artişti ai teatrului: Alis Birjovanu, Alexandra Corneanu, Andreea Soare, Mircea Ioniţă, Claudia Iagăr, Mihai Pricope, Andy Ardeleanu, Ionuţ Birjovanu, Daniel Manea, Octavian Iuga, Roberta Enişor.
Pentru ambele spectacole de balet prezentate, scenografia îi aparţine Vioricăi Petrovici, ilustraţia muzicală este realizată de Alexandru Istrate, iar asistent maestru de balet este Cătălin Caracaş.
Stagiunea estivală susţinută în luna iulie de Opera Comica Pentru Copii în Parcul Crângaşi a debutat în data de 6 iulie cu „Scufiţa Roşie”, întreaga serie de spectacole fiind prezentată colaborare cu Centrul Cultural European Sector 6.