George Enescu absolutul muzicii romanesti
Fiul Enestilor a fost cu atat mai iubit de parinti, cu cat de mic s-a dovedit a fi un geniu. Cum altfel ai putea numi un copil care la patru ani canta la vioara, la cinci ani lua lectii de pian si de compozitie, iar la noua devenea student la Conservatorul din Viena? La numai 16 ani, George compunea suita simfonica Poema Romana, cu care cucereste Opera din Paris. Presa franceza il numeste "noul Mozart", dar succesul sau trezeste invidia unei parti a lumii muzicale. Motiv pentru care romanul nu castiga medalia de aur la concursul Conservatorului din Paris decat la a doua participare.
George Enescu devine cunoscut in toata lumea. Succesele sale, ca violonist, pianist si dirijor, se tin lant. Studiaza si compune pentru vioara, pian, violoncel, orga si flaut. Se face remarcat si ca profesor, si compozitor. Este "un muzician total", asa cum pe buna dreptate l-a numit compozitorul Marcel Mihalovici. Artisti de prestigiu – violonistii Yehudi Menuhin, Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumieux sau Ida Heandel, pianistul Dinu Lipatti – ii solicita indrumarea. Menuhin si-a urmat profesorul pana si la Luminis, vila sa din Sinaia: "Mi-a aprins imaginatia, daruindu-mi calitatea divinatoare, deschizandu-mi o perspectiva in tumultul si maretia lui Bach. Enescu va ramane pentru mine absolutul prin care eu ii judec pe altii."
Enescu isi va folosi celebritatea pentru a impune pe scena internationala numele unor muzicieni romani valorosi. Nu de putine ori, a interpretat in concertele sale din strainatate creatiile lui Constantin Silvestri, Mihail Jora, Sabin Dragoi, Ionel Perlea sau Martian Negrea. A lansat un mare apel pentru strangerea de fonduri necesare instalarii unei orgi la Ateneul Roman. A donat bani pentru finantarea unui concurs de compozitie romaneasca, in 1912. A strans prin spectacolele sale sume considerabile de bani pentru ajutorarea ranitilor din primul razboi mondial.
Dupa razboi, Enescu isi imparte concertele intre Romania, America si Europa. Debuteaza pe taram american in 1923, in tripla ipostaza de violonist, compozitor si dirijor al Orchestrei Philadelphia din New York. Este numit membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Paris, membru de onoare al Academiei Santa Cecilia din Roma si membru al Academiei de Arta si Stiinta din Praga.
In 1936, are loc la Paris premiera lui "Oedip", opera care l-a obsedat pe Enescu aproape un sfert de veac si pe care a finisat-o timp de 10 ani. Rezultatul a fost o adevarata capodopera: "Ceea ce pot afirma cu certitudine este ca, dintre toate, imi este cea mai draga. In primul rand, pentru ca m-a costat luni de munca si ani de neliniste. Apoi, pentru ca am pus in ea tot ce simteam, ce gandeam, in asa fel incat ma contopeam cu ecoul meu."
Un an mai tarziu, are loc casatoria cu Maria Cantacuzino, femeia pe care o iubea de mai bine de patru decenii. In 1946, Enescu pleaca din nou la Paris. Nu va mai reveni niciodata in tara, intrucat regimul comunist ii nationalizeaza majoritatea bunurilor. Se auto-exileaza la Paris, iar ultimii ani din viata ii sunt marcati de boala. Inainte ca un infarct sa-l imobilizeze in 1954, reuseste sa finalizeze simfonia de camera pentru 12 instrumente soliste. Dorinta de a-si transpune toate sentimentele in muzica nu l-a parasit nici o clipa. Bolnav fiind, ii marturisea lui Mihalovici, prieten fidel si discipol, ca i-ar mai trebui 400 de ani ca sa compuna tot ce-i trece prin cap: "Nu mai doresc decat un lucru pe lume: sa traduc pana la ultimul ceas ceea ce freamata in mine, sa storc pana la ultima picatura sucul fructului salbatic pe care l-au copt anii. Atata timp cat mai traiesc, vreau sa cant… sa ma desprind de realitate compunand."