George Rotaru – omul care și-a strâns aripile sub biroul birocrației

Aeroclubul României își desfășoară activitatea în 15 locații din țara noastră şi nu doar educă anual circa 900 de tinerii români pasionaţi de aviaţie, ci îi şi perfecţionează pe cei care şi-au găsit deja vocaţia. În spatele acestei instituții se află un om care și-a trecut pe planul doi principala activitate și pasiune – pilotajul, un om care și-a strâns aripile sub un birou îngropat în hârtii, un om care dorește să aducă prestigiu instituției care l-a făcut ceea ce este acum.

Cum a reușit să aibă tot acest succes profesional? Cum se organizează? Ce a reușit să facă pentru aviația din România în tot acest timp? Revista CARIERE a stat de vorbă în exclusivitate cu managerul și pilotul.

Care este synopsisul carierei dvs. profesionale?

ROTARU: Totul a început cu avioanele pe care le vedeam din curtea bunicilor. Apoi, am descoperit revista Modelism, o revistă care, între timp, a murit. Aceasta a servit multora, printre care și mie, ca sursă de informare în aviație, marină și tancuri. Ei bine, decupam pozele cu avioane din Modelism și le colecționam, alături de surprizele de la guma LAZER, un soi de gumă TURBO, dar cu imagini cu avioane și tancuri.

Apoi am aflat de existența liceului de aviație, un liceu de mecanici de aviație. Am aplicat, deși, la vremea respective, tinerii asemeni mie se îndreptau către profilul informatic. Atunci, la admitere, am ajuns pentru prima oară în viața mea, în apropierea unui avion, școala având câteva aparate dezafectate, expuse pe post de material didactic. Am luat admiterea și m-am încadrat la clasa de Motoare, unde l-am cunoscut pe prof. Predescu. Acesta, văzând cât de pasionat sunt de aviație, mi-a sugerat cursurile organizate de către Aeroclubul României. Nu am stat pe gânduri: cum s-au organizat înscrieri, m-am dus la parașutism, cum înțelesesem eu, din revistele „Sport și Tehnică”, că ar fi bine să începi.

Oricât ți-ai dori însă ceva, viața, de fiecare dată, te surprinde. La momentul respectiv, pe mine m-a surprins într-un mod neplăcut: am fost nevoit, din cauza unor probleme personale, să amân momentul începerii activității practice de pe câmpul de zbor. M-am întors după un an, când l-am cunoscut pe domnul Popovici Dumitru, comandantul de atunci al detașamentului planorism. Acesta m-a convins să las deoparte săritul din avioane și să învăț tainele zborului liber, pur.

Am reușit să obțin brevetul de planorism în toamna aceluiași an, grație implicării de care am dat dovadă. Ori de câte ori aveam ocazia, ajutam mecanicii, instructorii, câștigându-mi zboruri suplimentare, alături de simpatia lor.

După obținerea titlului de „pilot planorist” am început zborul de performanță. Acesta a fost și momentul în care m-am lovit de problemele din Aeroclub. Sistemul, fiind instituție de stat, avea lacune și mari lipsuri financiare. Ajunseserăm să facem „chetă” să cumpărăm benzină ori motorină pentru a putea zbura. Aeroclubul este instituția cu cele mai mici salarii spre deosebire de alte entități ale domeniului. A avut mereu de suferit din această cauză. Aceste lucruri m-au impulsionat. M-am luptat cu sistemul, am fost oprit de la zbor în mod nejustificat de către instructor. Mi-a luat 2 ani să fiu angajat. Se întâmpla în 2005. Eram instructor voluntar și, în același timp, zburam în loturile naționale de planor și avion. După un an de la angajarea mea, m-am văzut ocupând postul de Comandant al Aeroclubului Clinceni. Trei ani mai tarziu, în 2008, am fost numit, printr-un concurs, Director Operațiuni Zbor, iar un an mai târziu, printr-o conjunctură, am fost numit Director General al întregului Aeroclub. Deși inițial am vrut să renunț, mi-am spus că pot „profita” de noul statut pentru a transforma Aeroclubul în ceva mai bun.
Ușor ușor totul a devenit foarte greu pentru că funcția este mai solicitantă decât meseria de pilot. Am vrut să renunț. Dar dorința de a proteja și dezvolta Aeroclubul m-au ambiționat și, iată că de 6 ani ocup aceast scaun.

Cum s-a schimbat Aeroclubul României de când ocupați acest scaun? Dar Aviația Sportivă?

ROTARU: Putem lua ca etalon Aerodromul Clinceni și sediul adiacent. Acum câțiva ani nu avea nici măcar o parcare, încălzire a clădirii, aveam un Xerox amărât alb-negru. Acum are o clădire renovată, mansardată, un părculeț cu avioane militare și civile pe care curioșii le pot admira îndeaproape, foișoare, hangarele renovate, aerodromul (pista și suprafețele adiacente) marcat. La fel am făcut în aproape toate locațiile. Anual am modernizat cam 2 Aerocluburi. Mai mult, am autorizat 6 aerodromuri conform normelor europene. Am generat documentație nouă, pe noile reglementări europene, pentru tot ceea ce înseamnă parașutism, planorism și zbor cu motor. Am angajat foarte mulți tineri, pentru că atunci când am ocupat acest post exista un vid de personal. Apoi am calificat acest personal.

Am reparat foarte multă tehnică: 2 Zlin 50, 4 Zlin 142, am restaurat planoare.

În momentul de față, Aeroclubul deține 150 de parașute funcționale, dintre care 6, americane, fiecare în valoare de 15.000 de euro, fiind cele mai sigure parașute de tandem din lume.

Am reușit să duc în 5 ani instituția către normalitatea europeană şi am devenit, totodată, foarte vizibili, pentru a fi protejați de anumite interese, precum momentele în care terenurile aerodromurilor au fost puse în pericol de potențialii dezvoltatori imobiliari. Sunt lupte dificilie pentru a prelua terenurile de zbor. Dar de fiecare dată am învins. Din fericire, oamenii au început să nu se mai joace cu legea, intrăm într-o normalitate.

Pe lângă asta, în 2010 am schimbat modul de finanțare al instituției, printr-o Hotărâre de Guvern. Astfel, din acel moment, putem primi venituri și subvenții proprii. Astfel, dacă cineva dorește să plătească să zboare, o poate face. Înainte, banii încasați de la cei care făceau asta se duceau la bugetul de stat, nu în fondurile noastre.

Alte probleme cu care vă confruntați în viața de manager?

ROTARU: Cea mai mare problemă o avem cu salarizarea. Suntem instituție publică. NU ar fi bine nici să nu fim, căci nu ne-am permite, realistic vorbind, să întreținem toată infrastructura, logistica.

Cât se investește în prezent în aviația sportivă? Există susținere privată?

ROTARU: Față de anul 2009, când se mergea la maxim 2 competiții internaționale pe an – în prezent, luând ca exemplu lotul de parașutiști, se merge la toate cele 6 etape de Cupă Mondială ori la Europene. Asta se întâmplă la fiecare disciplină de zbor.

Pe lângă fondurile proprii, pot spune că există ajutor și din direcții private. Reușim să atragem sponsorizări de circa 50.000 euro anual.

Ce înseamnă pentru Dvs. Zborul, atât spiritual, cât și în cifre?

ROTARU: Zborul înseamnă modul meu de a fi. Fără zbor nu știu ce aș putea să fac pentru că sunt dependent de el, mai ales de acrobație. Cea mai mare realizare o constituie formația Șoimii României. Una dintre puținele echipe din lume de acest gen. Este fantastic să ai lângă tine alte 3-4 aeronave, alături de care te răsucești în aer.

În cifre, zborul înseamnă, pentru mine, peste 4.000 de ore la manșa tuturor tipurilor de aeronave din dotarea Aeroclubului României, exceptând AN2, pe care o să încep să îl zbor la pensie. (râde)

Cea mai mare provocare avută în drumul spre succesul profesional din prezent?

ROTARU: Numirea în funcția de Director General. Faptul că mă aflu pe acest scaun îmi reduce semnificativ activitatea de zbor și de performanță. Am fost însă și sunt motivat de problemele pe care le-am avut la începuturile mele de sportiv și am acceptat acest compromis, căci este modalitatea pentru a schimba sistemul în bine și a îi ajuta pe alții să își satisfacă pasiunea. NU tolerez îngrădirea drepturilor sportivilor privind zborul. Sportivii dau sensul instituției, trebuie să îi susținem. Este foarte greu, în prezent, cu problemele economice nu doar ale țării, să faci ce facem noi. Mă lupt cu asta zilnic.

O altă provocare, anuală aș putea spune, este BIAS-ul, un miting aviatic pe care îl consider copilul meu. L-am conceput și îl realizez împreună cu Directorul Companiei Naționale de Aeroporturi București. Acesta reprezintă o adevărată provocare, în fiecare an, cât și o balanță, dintre satisfacția unora și nemulțumirea altora. Dacă publicul venit este încântat de ceea ce se întâmplă pe cer, ei bine, în „culise”, lucrurile stau altfel. Există un adevărat scenariu, de o amplitudine foarte mare, în urma căruia există momente de așteptare pentru cursele comerciale de pe Otopeni, rezultând nemulțumire pentru pasagerii curselor aeriene și pentru companii. Totul este la minut.

Decepții?

ROTARU: Sunt dezamăgit de colegii mei care uneori nu înțeleg cât de greu este să lucrezi în sistemul public. Sunt nemulțumiți de salarii și de cât timp trebuie să aloce, uneori, acestei activități.

Ca pilot, sunt nemulțumit că nu mai am timp să mă antrenez.

O altă nemulțumire este felul în care noi, cei care zburăm în lotul de acrobație, suntem priviți – ca niște privilegiați. Cei de pe margine nu știu însă că după ce „ne dăm peste cap” noi ne întoarcem la instrucție și la ture de pistă, cu elevii. Nu știu nici câte sacrificii facem pe plan personal pentru a reuși să facem toate astea.

Ce vă motivează să perseverați?

ROTARU: Dorința de a ține instituția în viață, de a o dezvolta și de a le împărătăși tinerilor această frumoasă lume, nu pasiune.

Aveți o formula personală a succesului?

ROTARU: Seriozitatea, determinarea. Să îți asumi deciziile și să respecți legea.

Motive pentru care tinerii ar trebui să se apuce de zbor și să vină la Aeroclub?

ROTARU: Activitatea de aviație sportivă îți dă o educație. Sunt foarte mulți părinți care vin și ne mulțumesc că le ținem copii pe aerodrom. Ca sportiv în cadrul Aeroclubului ai ocazia de a cunoaște un domeniu foarte dezvoltat tehnologic, îți dezvolți modul de gândire, îți creezi o viață organizată.
Pe lângă toate astea, ai oportunitatea de a obține o licență care costă mii de euro și, dacă îți dorești, poți face o carieră, avea o meserie.

Să fii pilot dar și directorul unei instituții vă ocupă tot timpul. Ați reușit să găsiți un echilibru pentru a avea și viață personală?

ROTARU: Acum da. Deși este greu. Încep să îmi dau seama că trebuie să mă mai și odihnesc. În timpul sezonului de zbor nu reușesc să fac asta, participând la diferite manifestări aviatice, weekend de weekend. Recuperez însă la sfârșit de sezon.

Ce faceți în timpul liber?

ROTARU: Aș putea spune că mă ocup de modelism dar nu fac decât să colecționez machete în cutii, nu am timp să le și ansamblez. Foarte rar mai joc baschet ori bowling cu prietenii.

Ceva de transmis pentru cititori?

ROTARU: Să vină pe aerodrom. Să urmărească avioanele și să încerce un zbor ori un salt cu parașuta. Nu o sa le pară rău, este un mod frumos de a te relaxa în timpul liber.

Iar celor cărora au copii le transmit ca la 16 ani să îi trimită la Aeroclub. Nu trebuie să rămână în domeniu. După doar un an – doi petrecuți pe câmpul de zbor vor avea, garantez, un alt drum în viață.