Germanii ne învață cum să fim eficienți în consumarea energiei
România și-a asumat ca obiectiv în fața Comisiei Europene să crească eficiența energetică până în 2020 cu 20%, pe lângă obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și creşterea ponderii surselor de energie regenerabile.
Industria mare consumatoare de energie este în principal vizată de schimbările privind consumul de energie, mai ales industriile metalurgică și chimică, dar nu numai ele. Acestea au nevoie de soluții verificate pe care să le implementeze, iar companiile germane au venit la București pentru a le propune experiența lor. Deutsche Eco-Licht, E.ON Connecting Energies, Janitza electronics, Kroll Energy, Lights for Europe, RBR Messtechnik, WILO SE și Wolf GmbH propun soluții personalizate pentru sisteme de iluminat eficiente, servicii de management energetic, soluții hardware și software pentru management energetic sau produse precum analizoare de emisii sau sisteme de pompare eficiente energetic.
Prezent la simpozionul organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană, Gheorghe Corneliu Rădulescu, director în Autoritatea Națională de Reglementare în Energie, a declarat că în România industria a luat deja unele măsuri pentru creșterea eficienței energetice și că marea problemă rămâne sectorul clădirilor, atât blocuri, cât și clădiri ale administrației publice, unde mai este mult de lucru. Simpozionul „Eficiența energetică în industrie” reprezintă a doua etapă a evenimentului inițiat și finanțat de Ministerul Federal al Economiei și Energiei din Germania ce se adresează firmelor românești și germane interesate să dezvolte afaceri bilaterale în domeniul eficienței energetice.