GlaxoSmithKline lanseaza editia a doua a Scolii sale de Afaceri
"Scoala de Afaceri GSK", aflata la a doua editie, ofera tinerilor absolventi sansa de a se familiariza cu modul de functionare a unei companii. 50 de studenti din ultimul an de studii vor beneficia si in acest an de seminarii si cursuri practice sustinute de profesionisti apartinand echipei GlaxoSmithKline Romania.
Cursurile vor acoperi domeniile marketing, vanzari, distributie, finante, resurse umane, comunicare si relatii publice, productie si training, si se vor desfasura in doua sesiuni programate pentru 5-16 iulie 2004 si 2-13 august 2004. Candidatii trebuie sa fie in ultimul an de studiu, sa aiba media generala a anilor de studiu in facultate peste 8.00, sa aiba un portofoliu de proiecte in care au fost implicati in timpul facultatii, premii pentru activitate academica si sa aiba cunostinte de limba engleza de nivel mediu. Informatii suplimentare si formularul de inscriere pot fi descarcate de pe adresa: www.gskpentruexcelenta.ro
Termenul limita pentru inscriere este 16 aprilie.