Grevă fără precendent în sectorul public din Franța
În ciuda entuziasmului electoral de la început, Emmanuel Macron a îngrijorat sindicatele cu planurile sale privind legislația muncii. Greva în sectorul public afectează între altele spitalele, școlile și rețeaua de transport. Sute de zboruri din întreaga Europă au fost anulate sau întârziate din cauza ultimei greve a controlorilor de trafic aerian din Franța. Aproximativ 100.000 de pasageri au rămas la sol, scrie independent.co.uk. Protestele vin după negocieri eşuate cu guvernul, care a adoptat o legislaţie prin care angajatorilor le va fi mai uşor să angajeze sau să facă disponibilizări.
Pentru prima dată după 2009, sindicatele din spitale s-au alăturat grevei. Medicii, farmaciștii și medicii stomatologi protestează împreună cu personalul medical în ceea ce privește condițiile de lucru și reducerile bugetare, precum și înghețarea salariilor și reintroducerea concediului neplatit în caz de boală, scrie presa franceză. Macron vrea să înghețe salariile, să mărească taxele și să reducă circa 1.600 de locuri de muncă din sectorul public în 2018, primul pas în planul său care vizează desființarea a 120.000 de posturi până în 2022.
Președintele Macron se confruntă cu nemulțumiri și din partea primarilor, pe fondul unui program de constrângeri financiare, care vizează și reducerea numărului de unități administrative, potrivit stiri.tvr.ro.