Grupul MOL angajează 200 de tineri talentați prin Programul Growww
Pe parcursul programului intensiv de un an, participând la Business Education Programme (BEP), studenţii vor căpăta perspective ale industriei, vor stabili şi dezvolta relaţii profesionale. Participanţii GROWWW au ca mentor un coleg senior şi pot folosi aplicaţia Grupului MOL „SpingMe”, care îi ajută să își evalueze și să dezvolte cunoștințele si aptitudinile personale, inclusiv pe cele care țin de cultura companiei.
După terminarea programului, majoritatea participanţilor GROWWW îşi pot continua cariera în cadrul Grupului MOL, pe poziţii de expert, specialist sau chiar manager. Majoritatea participanţilor au devenit parte din resursa umană a MOL Group, când programul a început în 2007 şi au rămas în continuare în companiile Grupului. Programul GROWWW încurajează femeile să îşi accelereze dezvoltarea profesională, astfel încât a atras un procent remarcabil de participanţi de sex feminin în acest an (35%). Acesta este un rezultat peste media industriei de petrol şi gaze, iar ceea ce este şi mai remarcabil este faptul că acest procent este peste media înregistrată în prezent în Grupul MOL. 1.770 de candidaţi GROWWW au fost recrutaţi încă de la debutul programului în 2007, iar 37% din foştii participanţi la program au fost promovaţi în cadrul companiei.
Cu acest program, Grupul MOL îşi propune să menţină şi să dezvolte talentele pentru a susţine cu succes necesitățile companiei. Grupul MOL şi companiile membre au devenit unii dintre cei mai atractivi angajatori din sectorul de petrol şi gaze, ca urmare a programelor recunoscute internațional pentru atragerea și dezvoltarea de talente, GROWWW, FRESHHH şi UPPP.