Guvernatorul BNR câștigă lunar 61.203 lei
"Vă prezint salariul net și indemnizația de conducere care revin guvernatorului: salariul net lunar este de 42.727 lei, iar indemnizația lunară pentru funcția de președinte al Consiliului de Administrație este de 18.476 lei. Astfel, venitul net lunar total este de 61.203 lei (13.601 euro, la un curs de 4,5 lei/euro)", a explicat guvernatorul, potrivit Agerpres.
Isărescu a precizat că în ședința Consiliului de Administrație al BNR din 3 august s-a decis publicarea minutelor ședințelor de politică monetară și a veniturilor realizate de membrii CA al BNR, în contextul în care toate băncile centrale europene fac demersur pentru creșterea transparenței procesului decizional.
"Conform Codului Muncii, începând cu 1 iunie 2014, la împlinirea vârstei de 64 ani și 10 luni am îndeplinit condițiile cumulative de muncă și stagiu de pensionare, dar contractul meu de muncă cu Banca Națională a continuat pe baza deciziei Parlamentului de numire în funcția de guvernator. Nu am depus cerere de pensie la Casa Teritorială de pensii și, ca urmare, nu mi s-a calculat, nu mi s-a stabilit, nu am încasat pensia și nu s-a cumulat pensia cu salariul. Am considerat că acesta este un gest normal și frumos să nu încasez și pensia atâta vreme cât încasez un salariu de la BNR. Pensia va intra în plata după depunerea acestui dosar și nu se plătește sub nicio formă retroactiv, indiferent când are loc această depunere a dosarului".