Guvernul bulgar a retras de la ratificare Convenţia Consiliului Europei împotriva violenței de gen
Aceasta întrucât s-ar fi riscat crearea unui crize guvernamentale din cauza opoziţiei mai multor partide faţă de respectiva convenţie, criticată pentru că ar favoriza căsătoriile homosexuale şi acceptarea unui al treilea gen, informează agenţia EFE.
“Motivul retragerii este că, pe 8 februarie, 75 de deputaţi au cerut Curţii Constituţionale să se pronunţe dacă prevederile convenţiei contravin Constituţiei (…) Până în prezent, Curtea Constituţională nu a emis o hotărâre”, explică într-un comunicat guvernul de la Sofia.
Dar premierul conservator Boiko Borisov a anunţat încă de pe 15 februarie că respectiva convenţie a Consiliului Europei nu va fi ratificată atât timp cât în societate nu va exista suficient consens în privinţa sa.
Borisov a explicat atunci că partidul său GERB va retrage proiectul de lege de ratificare, pentru că adoptarea respectivei convenţii nu este sprijinită de partenerul său de coaliţie, partidul naţionalist Patrioţii Uniţi, dar nici de Partidul Socialist, principala formaţiune de opoziţie, care a cerut un referendum pe tema acestei convenţii, dar legislativul a respins tot miercuri această ultimă propunere.
Atât formaţiunea Patrioţii Uniţi, cât şi Biserica au atenţionat că ratificarea documentului va încuraja căsătoriile între homosexuali şi va permite acceptarea unui al treilea gen. La rândul său, preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat că unele părţi ale acelei convenţii merg împotriva sistemului de valori al societăţii bulgare.