Guvernul concediaza bugetari. Primele victime sunt din Ministerul Muncii si din cel al Sanatatii
Potrivit purtatorului de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean (foto), numarul de posturi din unitatile subordonate ministerului va fi redus cu 2.222 functii ( de la 12.128 la 9.906 de posturi, 19% din total), la care se adauga inca 307 posturi taiate din aparatul central (de la 1.229 la 922 de posturi, 25% din total)
1.008 de posturi vor fi reduse in cadrul Casei Nationale de Pensii (de la 4.484 la 3.476 de locuri, 23% din total), la Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca vor fi taiate 720 posturi (de la 2.882 la 2.162 de locuri, 25% din total), la Agentia Nationala pentru Prestatii Sociale vor fi desfiintate 344 de posturi (de la 1.376 la 1.032 de locuri, 25% din total), iar din Inspectia Muncii vor fi reduse 150 de posturi (de la 3.386 la 3.236 de locuri, 5% din total).
Purtatorul de cuvant al Executivului, citat de Mediafax, a mai aratat ca la nivelul Ministerului Sanatatii a fost finalizat procesul de reorganizarea si restructurare si ca, in urma reorganizarii, dintr-un total de 9.920 de posturi existent atat in unitatile finantate integral de la bugetul de stat, cat si unitatile finantate din venituri proprii si subventii de la bugetul de stat au fost reduse 1.621 de posturi, dintre care 978 erau vacante.
Reduceri si in Sanatate
In cazul unitatilor finantate integral de la bugetul de stat, precum directiile de sanatate publica, din cele 7.872 de posturi finantate integral de la bugetul de stat au fost reduse 918 de posturi (579 ocupate si 339 vacante), reprezentand 11,66% din total.
Au fost desfiintate 497 de posturi din directiile de sanatate publica, 181 din unitatile subordonate ministerului si 233 posturi de medici rezidenti, in conditiile in care toate posturile de medici rezidenti eliminate erau neocupate.