Impozitul pe terenurile și clădirile neîngrijite – mai mare cu până la 500%
Cu toate că primarii ar putea aplica discriminatoriu o astfel de prevedere, criteriile de încadrare în categoria clădirilor şi terenurilor neîngrijite, precum şi procedura de aplicare se va adopta prin hotărârea consiliului local. Clădirile şi terenurile încadrate la această categorie se vor stabili conform nomencalturii stradale.
Secretarul de stat în ministerul de Finanţe Dan Manolescu a propus, la dezbaterile din comisie asupra cererii de reexaminare a Codului fiscal, reintroducerea prevederii privind acordarea posibilităţii consiliilor locale de a majora impozitul pe clădirile şi terenurile neîngrijite situate în intravilan cu până la 500 la sută, precizând că este o solicitare a autorităţilor.
În final, deputaţii din comisie au fost de acord cu amendamentul privind acordarea posibilităţii consiliilor locale de a majora impozitul pe clădiri şi pe teren cu până la 500 la sută pentru clădirile şi terenurile neîngrijite situate în intravilan.