In business si PR, toti vorbim aceeasi limba. De lemn
Uneori, ma trezesc chiar eu “citand" din mesajele corporative atunci cand port discutii informale cu prietenii despre diverse noutati din mediul de afaceri. Cum de a devenit limbajul de lemn omniprezent in viata de zi cu zi si cine este responsabil pentru generalizarea sa?
Cine altcineva decat noi insine? Fiecare dintre noi ne complacem in situatia de a ne ascunde in spatele limbajului de lemn, din varii motive, cum sunt: directiile impuse de corporatie, lipsa de pregatire, lipsa de responsabilitate, rutina sau, pur si simplu, comoditatea. Este, de fapt, un cerc vicios care incepe chiar de pe bancile scolii, unde majoritatea manualelor sunt scrise intr-un limbaj greoi, iar profesorii predau adesea intr-o maniera rigida si prea putin orientata catre viata reala. “Toba de carte" din facultate, tranzitionam cu usurinta limbajul de lemn catre mediul corporatist, unde ne refugiem confortabil in spatele stereotipiilor pe care le gasim aici.
De ce se tem companiile de exprimarea directa ?
Mediul de business este, de altfel, cel mai propice pentru dezvoltarea si perpetuarea limbajului de lemn. Schimbul de expresii corporative, presarate cu cate o barfa din industrie, este nelipsit de la un eveniment de business sau pranz de afaceri. Cateva exemple clasice: “relatii reciproc avantajoase", “o baza solida de pornire pentru dezvoltarile viitoare" etc.
Intr-o companie, forma de adresare este impusa la nivel de politica a firmei, este influentata de cultura organizationala interna si pliata pe stilul de management al conducerii. De ce multe companii abordeaza rigiditatea in exprimare, in special in comunicarea externa? Pentru ca este mai simplu, atunci cand nu avem ce sa spunem sau nu vrem sa spunem, sa ne ascundem in spatele unui limbaj stereotip. Dar mai intervine si teama ca expunerea directa a companiei va crea vulnerabilitate. In fond, avand in carca presiunea exercitata de cerintele investitorilor si de concurenta gata sa profite de orice “transpira", de ce sa ne expunem unui alt factor de risc?
Ceea ce ma aduce la urmatoarea concluzie, si anume ca putini dintre PR-isti sau oamenii de business isi asuma responsabilitatea pentru afirmatiile proprii. De cate ori nu am citit in ziar declaratiile rigide ale unor “oficiali ai companiei"? Cei mai frecventi utilizatori ai limbajului de lemn sunt cei care se feresc de resposabilitate si care nu indraznesc sa-si sustina propriile declaratii.
O deformatie profesionala a PR-istilor
Desi nu suntem mandri s-o recunoastem, limbajul de lemn este pana la urma o deformare profesionala a PR-istilor. Chiar daca multi dintre noi am terminat facultatea de jurnalism sau chiar am lucrat in presa, acesta intervine mai devreme sau mai tarziu in cariera. Problema este ca
limbajul de lemn erodeaza treptat atat abilitatile de comunicare ale PR-istului, cat si interesul interlocutorului sau al cititorului. Mesajele pe care vrem sa le transmitem nu isi pierd neaparat din credibilitate, dar isi minimizeaza impactul. Devenim niste robotei care repeta cu privirea senina si zambetul pe buze aceleasi sintagme si ne intrebam de ce nimeni nu ne asculta cu adevarat.
Ca in proverbul cu ciobanul si lupul, atunci cand vrem sa spunem ceva interesant, nu ne mai asculta nimeni.
Am observat insa ca tipul de comunicare tine si de cultura. Pe taram american, unde domina o cultura deschisa, oamenii sunt mai putin orientati catre formalitati si mai mult catre rezultate, eficientizarea timpului si abordarea practica. In plus, trebuie sa te faci auzit. Comunicarea este, prin urmare, mai directa, mai dinamica si, de cele mai multe ori, la obiect. Imaginati-va ca un jurnalist primeste acolo sute de comunicate pe zi – a te diferentia printr-un limbaj cat mai alert si mai viu este o adevarata arta. Exemple sunt la tot pasul: il vedem pe Steve Jobbs imbracat in jeansi discutand liber cu jurnalistii despre ultimile noutati Apple; sau pe fostul primar al New York-ului, Rudolf Giuliani, punand punctul pe i intr-un speech direct, ne-exersat si din inima, in fata intregii natiuni.
Un club impotriva limbajului de lemn
Ce putem face pentru a remedia aceasta deformatie profesionala? A admite ca exista o problema este primul pas catre vindecare. Antidotul? Corectarea in totalitate a acestei deformari este probabil nerealista, cata vreme vor exista intotdeauna oameni si corporatii care sa gaseasca in limbajul incolor un refugiu confortabil pentru a-si ascunde complexele. Ceea ce putem face noi, PR-istii, este sa luptam pentru libertatea de exprimare. Sa evitam monotonia si rutina atunci cand comunicam. Sa cream un curent suficient de puternic care sa inspire si sa genereze schimbare. Sa ne folosim puterea de convingere pentru a insufla dinamism in comunicarea corporativa. Sa ne lepadam de inhibitiile profesiei si sa formam clubul “PR-isti impotriva limbajului de lemn".
Ca prim exercitiu, va recomand sa incercati blogging-ul online. Are un rol de-a dreptul terapeutic: putem sa scriem liber si deschis, dar cu responsabilitate, ceea ce gandim si, in plus, sa primim direct feedback-ul cititorilor. Un al doilea exercitiu ar fi sa ne punem in pielea audientei cu care vrem sa comunicam, omul de presa sau cititorul de rand al unui cotidian, si sa ne adaptam stilul de abordare pe intelesul fiecaruia. Si sa nu ne fie rusine sa cerem opiniile jurnalistilor in privinta limbajului folosit si sugestiile lor pentru a imbunatati modul de comunicare.
In incheiere, trebuie sa mentionez ca acest articol are un scop auto-critic, pentru ca propriile slabiciuni profesionale se regasesc in ipostazele descrise mai sus. Ironia face ca limbajul de lemn, “dusmanul" de care incercam sa ne ferim, sa se fi strecurat cu siguranta pana si in acest articol. Sper ca cititorii sa fie indulgenti.