Inapetența românilor față de asociere. Posibile explicații

Ancuța Vameșu, fondatorul asociației „Laboratorului de solidaritate” și inițiatorul „Institutului de Economie Socială”, apreciază că, după Revoluție, românilor le-a ieșit foarte bine libertatea de exprimare și mult mai puțin bine libertatea de organizare și de asociere. „Instituțiile create în ultimii douăzeci și ceva de ani au reușit în mică măsură să satisfacă așteptările celor care le-au creat. De aceea oamenii își pierd încrederea în ele și fie le abandonează, fie le sabotează, neînțelegând că astfel își pot sabota chiar propriile interese.” Ea avertizează că problemele de guvernanță sunt la fel de importante în instituțiile publice ca și în cele private și că încrederea este ingredientul de bază al capitalului social.

Imediat după 1989, modelul de privatizare MEBO (Management Employee BuyOut) prin care întreprinderile au fost vândute către asociații ale salariaților este cel care a reușit să păstreze cel mai bine capitalul uman și social în întreprinderi. „Marile procese de reorganizare în domeniul economiei – privatizarea în masă și restituirea proprietății agricole și silvice – au însemnat și reorganizarea și reagregarea relațiilor sociale și economice. Privatizarea întreprinderilor a avut două rute: privatizarea în masă, impersonală, care nu mai presupunea relații între cei care lucraseră anterior împreună și privatizarea MEBO – către management și salariați, model în care încrederea între lucrători contribuie la motivație. Un studiu preliminar realizat la începutul anilor 2000 de niște cercetători străini – din păcate nu există niciun studiu românesc pe această temă – demonstra faptul că întreprinderile privatizate prin MEBO au avut rezultate atât economice, cât și sociale (prin păstrarea locurilor de muncă) mai bune decât cele privatizate prin alte metode.”

EȘECUL COOPERATIVELOR

Ancuța Vameșu apreciază că restituirea proprietății agricole și silvice și reorganizarea acestor sectoare în perioada 1990-2005 sunt procese eșuate în mare parte, tocmai din cauza eșecului instituțiilor de tip asociativ. „La fel ca la reforma funciară din 1923, nu s-au creat instituțiile, formele asociative de finanțare – credit, asigurare și de marketing, procesare și distribuție, care ar fi permis cu adevărat fermierilor să beneficieze de această reîmproprietărire.”

Cooperativele sunt principalul instrument prin care se realizează exploatațiile agricole peste tot în Europa unde, contrar a ceea ce auzim, structura proprietății agricole este asemănătoare cu cea din România, adică există numeroase exploatații mici, de familie. Cooperativele de credit, de consum și agricole sunt coloana vertebrală a economiei europene. „Fiecare al treilea cetățean UE este membru în cel puțin o cooperativă. Cooperative de credit ca Raiffeissen sau Credit Agricole au ajuns printre băncile cele mai puternice din Europa, în timp ce CreditCoop este în România doar pe locul 13 în topul băncilor cu 450.000 de clienți membri mai ales din mediul rural, fiind, ce-i drept, a doua bancă cu capital românesc.” Ancuța Vameșu precizează că lucrurile stau cu totul altfel în România. „În România nu avem cooperative puternice, nici cooperative de consum – brandul COOP este printre primii retaileri în multe țări UE –, nici cooperative de lucrători sau în domeniul asigurărilor. Fondurile mutuale de asigurări sau cele nonprofit deținute de asigurați prin asociere liberă nu există în România unde, de fapt, nici legea asigurărilor nu permite organizarea pe baze nonprofit. Faptul că nu avem acest tip de instituții explică și recentele conflicte sociale majore din acest sector, dintre asigurători și asigurați. În schimb, sunt active prin subsidiare comerciale fondurile mutuale deținute de asigurați din Olanda, Spania, Franța.”

Ancuța Vameșu a facilitat procesul de constituire a unei cooperative de legumicultori în comuna Vidra, începând cu 2011. Își amintește că a fost un proces de lucru în grup, cu zece–cincisprezece agricultori, care a durat aproape doi ani. „Deși obiectivele comune au fost identificate chiar de la primele reuniuni, cel mai mult a durat să construim încrederea. Nici acum numărul membrilor nu este foarte mare.

Procesul a fost lent până în punctul în care comunitatea, respectiv grupul de agricultori s-a convins de validitatea demersului. Aceste asocieri sunt în sine tranzacții, care au costuri în timp (ședințe, mers la notar etc) și în bani. Toată lumea dorește de obicei beneficiile, dar să nu suporte costurile.”

Instituțiile bune rezistă în timp, dincolo de regimurile politice. Cu acest tip de rezistență se pot mândri Casele de Ajutor Reciproc (CAR), comentează Ancuța Vameșu. „CAR-urile sunt un tip aparte de organizație a societății civile, parte din economia solidară și socială, caracterizate prin aceea că membrii sunt și consumatori ai serviciilor și – fiind deținători ai părților sociale – «proprietari», pe principiul un om egal un vot, participând la guvernarea întreprinderii. Ele se constituie într-o rețea de siguranță socială bazată pe autoajutorare, de jos în sus, care are și numeroase abordări inovative.

Sistemul CARP poate fi considerat o adevărată forță socială, numărul total al membrilor CARP pensionari (vârstnici și familiile lor) fiind în 2012 de 1,8 milioane, fiind organizația cu cea mai mare bază de membri din România. Și casele de ajutor reciproc ale salariaților, care în prezent includ și persoane care realizează venituri independente au încă aproape 1 milion de membri.”

TOTUȘI, CÂND SE ALIAZĂ ROMÂNII?

Una dintre cauzele pentru care mobilizarea a fost mare, sumele au fost strânse, investițiile realizate – a fost stoparea mortalității infantile. „România este de ani buni în topul țărilor europene pentru mortalitate infantilă. Organizația «Salvați Copiii» a identificat o soluție – incubatoarele pentru prematuri, a strâns fonduri și a dotat un număr considerabil de maternități cu astfel de incubatoare. Deja putem vedea o îmbunătățire a situației. Ingredientele acestui demers de succes au fost o organizație credibilă, o problemă reală și gravă, o soluție bine identificată și fezabilă, atragerea unui număr de persoane publice în sprijinul acestei cauze, o campanie de strângere de fonduri bine condusă, cu rezultate imediate și raportate public.”

Un alt exemplu de inițiativă reușită a fost înființarea serviciului medical de urgență, SMURD. „Acest serviciu s-a impus treptat, ca o recunoaștere a cetățenilor și a autorităților pentru eficiența sa, chiar în contextul în care încrederea oamenilor în serviciile publice medicale a scăzut constant.”

O problemă complexă care revine în discuție tocmai pentru că este greu de rezolvat și în jurul căreia se dovedește că este mai greu să asamblezi o masă critică de oameni și instituții care să fie de acord asupra unor obiective pe termen scurt, mediu și lung este abandonul școlar, aflat în creștere. „Un grup de organizații au constituit o coaliție și promovează ca soluție generalizarea programului «Școala după școală». Abandonul este o problemă complexă, care are cauze multiple: sărăcia, calitatea educației mai ales în mediul rural, lipsa educației timpurii – înscrierea târzie în sistemul de educație, faptul că mulți copii nu merg la grădiniță înainte de a începe școala, limitarea aspirațiilor și faptul că societatea nu oferă suficientă motivație pentru educație.”

„SOCIETATEA CIVILĂ EȘTI TU”

Dacă în anii ’90 societatea civilă era orientată către trecutul anticomunist și reprezentată strict de intelectualii care inițiaseră mișcări civice, precum „Alianța Civică” și grupuri intelectuale de reflecție, ca „Grupul pentru Dialog Social” sau grupuri de înnoire, ca „Solidaritatea Universitară”, spre sfârșitul anilor ’90 au început să apară grupări de activiști ancorați în problemele sociale ale momentului. Prin anul 2000, circula deja o campanie prin care cetățenii erau încurajați să vină în contact cu aleșii lor sub sloganul „Societatea civilă ești tu!” „A început o perioadă mult mai interesantă – societatea civilă este acum caracterizată prin libertate și diversitate de opinii, tocmai de aceea este greu să remarci lideri care să se bucure de recunoaștere unanimă, dar există câțiva: sociologul Nicolae Gheorghe care a fondat mișcarea romilor din România, care a creat o școală de lideri și activiști comunitari este unul dintre aceștia.

Sunt câțiva lideri, foarte interesanți, care promovează schimbări în educație, ca: Laura Marin, activismul cetățenesc în comunități; Florina Presadă și Oana Preda, Gheorghe Chioaru, liderul mișcării vârstnicilor din jurul Federației CARP Omenia; grupări ecologiste cu lideri ca Lavinia Andrei și Claudiu Crăciun; controlul civil al serviciilor secrete, etica și integritatea serviciilor publice – Mihail Bumbeș și Elena Calistru; drepturile copilului – Gabriela Alexandrescu de la „Salvați Copiii”; antreprenoriatul social și locurile de muncă pentru lucrătorii defavorizați – Angela Achiței de la Fundația "Alături de Voi" Iași; Raluca Ouriaghli de la "Ateliere fără Frontiere"; fermierii din zonele montane ca Ioan Agapi de la Federația Agricultorilor de Munte din zona Dornelor. Zonele de activism civic pronunțat sunt zonele urbane: București – unde deja sunt numeroase spații publice de activism –, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași – zone în care sunt cafenele – întreprinderi sociale, Cafeneaua Reciproc din Timișoara, CUIB a grupului ecologist Mai Bine din Iași.”

Ancuța Vameșu face o precizare importantă: o societate civilă puternică are nevoie de un stat puternic, care să ofere suport mecanismelor de autoorganizare ale cetățenilor, cel puțin prin recunoaștere și acceptarea unui dialog absolut necesar bunei guvernări. „În prezent, în România, statul este slab, pradă unor grupuri de interese care nu lucrează transparent, ci dincolo de mecanismele de dialog social și civic, definite în legi și norme. Societatea civilă reușește să pună problemele pe tapet, să ofere tipuri de soluții, la o scară mică însă. Aceste soluții se cer generalizate – generalizarea presupune resurse care depășesc capacitatea societății civile, de aceea este necesar dialogul cu autoritățile pentru scalarea soluțiilor promovate de societatea civilă."

Model istoric

Spiru Haret, printr-o înţeleaptă colaborare cu toţi dascălii ţării a adus salvarea masei populare:

*înfiinţarea a 3.000 de bănci populare cu o jumătate de milion de membri, 75.708.294 lei capital – în 1910 cea mai puternică organizaţie financiară din ţară;
*300 de obşti săteşti care cultivau 209.646 ha;
*186 magazine cooperative de consum
*73 cooperative de exploatări de păduri, lăptării, brânzării, brutării, grădinării, desfaceri de ouă etc.

(va urma)

Acest articol a fost publicat in Revista CARIERE Nr. 233/decembrie 2016. Pentru detalii legate de abonare,
click aici