Inovatie in teambuilding: petrecerile culinare
Avand un mare succes in Statele Unite si in tarile dezvoltate sau in curs de dezvoltare din Europa, Delice Cook & Fun este un nou concept de teambuilding – petreceri culinare gazduite de bucatari celebri. Horia Virlan (bucatarul chef de la Cireasa de pe tort) si Cezar Munteanu (Euforia Cuisine) sunt cei doi chefi-amfitrioni ai evenimentelor. Participantii sunt pe deplin implicati, invata sa gateasca retete noi si sanatoase sub indrumarea unuia dintre bucatari. Se si relaxeaza in acelasi timp, iar la final mananca impreuna cu colegii lor ce au pregatit sub atenta coordonare a celebrilor bucatari, care au si rol de entertaineri.
Aceasta modalitate de team building functioneaza atat pentru grupuri mici de 15 persoane, cat si pentru grupuri de pana la 100 de persoane. Petrecerile se pot organiza fie in locatia proprie Delice – un restaurant din incinta World Trade Plaza – fie intr-un loc preferat de client. Toate echipamentele (mobile si usor de instalat) si ustensilele necesare pot fi mutate oriunde pe teritoriul Romaniei.
Ocaziile speciale se bucura de un statut aparte, asa ca in zilele de 1 si 8 Martie, dar si pe parcursul intregii luni in care sarbatorim femeia si venirea primaverii, doamnele se pot rasfata cu program si preparate cu totul inedite. “Deja avem cereri pentru luna martie, luna in care doamnele au prioritate. Pentru ele am pregatit un program special. Meniul nu este impus, ci il stabilim in functie de preferintele doamnelor, cu ajutorul celebrilor bucatari care vin cu cele mai interesante si apetisante propuneri. Este uimitor cum poate fi data la o parte orice bariera de comunicare, atunci cand persoane fie de aceleasi, fie de diferite niveluri profesionale gatesc impreuna”, declara Anca Birhoata, Project Manager al Petrecerilor culinare Delice Cook & Fun.
Pana acum companiile multinationale au fost cele mai interesate de proiect, ele cunoscand conceptul din afara. “Sunt bucuros sa fiu parte intr-un proiect cu un mare potential. In ultimul timp, atat emisiunile culinare, cat si evenimentele culinare au un succes in crestere. Ne adaptam si noi trendului occidental, in care gatitul nu mai este considerat o corvoada, ci o placere,” declara Horia Virlan, bucatar chef in cadrul Petrecerilor culinare Delice.